Când se va termina pandemia? Este întrebarea pusă încă din prima parte a anului 2020, al cărei răspuns poate fi dat în funcție de viteza cu care este imunizată populația. O analiză Bloomberg arată că ar putea dura aproximativ 7 ani ca statele lumii să vaccineze 75% din populație.
Oamenii de știință estimează că este nevoie de o imunizare cuprinsă între 70% și 85% a populației pentru ca lucrurile să revină la normal. Unele țări fac progrese mult mai rapide decât altele, însă la nivel mondial până acum au fost administrat vaccinul doar la aproximativ 120 de milioane de persoane.
Israelul, țara cu cea mai mare rată de vaccinare din lume, se îndreaptă spre o acoperire de 75% în doar două luni. Statele Unite vor imuniza 75% din populație la finalul anului 2021, dacă mențin rata actuală de 1,3 milioane de doze administrate zilnic.
Însă, în timp ce țările occidentale bogate vaccinează la o rată mai mare, țările sărace încă așteaptă acces la vaccin.
Bloomberg precizează însă că termenul de 7 ani până la care ar putea fi atinsă rata de vaccinare la nivel mondial, va scădea odată cu creșterea numărului de doze produse și cu apariția mai multor vaccinuri pe piață.
De exemplu, Canada are nevoie de aproape 10 ani pentru a-și imuniza populația la rata actuală, în timp ce China, 7 ani pentru a vaccina 75% din populația sa de 1,4 miliarde.
În același timp, însă, calculele pot fi afectate de întreruperi temporare în lanțul de aprovizionare, situație întâlnită în ultimele luni, în special în Europa, care s-a confruntat cu întârzieri în livrarea vaccinurilor.
Ritmul este probabil să se accelereze pe măsură ce vor fi disponibile mai multe vaccinuri. Unele dintre cele mai mari centre de producere a vaccinurilor din lume, din India și Mexic, abia și-au deschis liniile de producție. Până acum, peste 8,5 miliarde de doze de vaccin au fost contractate de țări prin intermediul a peste 100 de acorduri.
Însă, doar o treime din țări și-au început campaniile de vaccinare.
Potrivit datelor centralizate de Bloomberg, România ar atinge ținta de 75% din populație imunizată peste 2.6 ani.
Vaccinările protejează împotriva Covid-19, însă dacă doar câteva persoane dintr-o comunitate se vaccinează, virusul poate continua să se răspândească necontrolat. Pe măsură ce mai multe persoane primesc vaccinul se realizează treptat imunitatea de turmă. În comunitatea științifică, există definiții contradictorii pentru momentul în care se realizează, însă acesta ar putea fi între 60% și 90%.
Până în acest moment, la nivel mondial, au fost raportate oficial 77 de milioane de persoane care s-au vindecat deja, o parte dintre acestea având pentru o anumită perioadă de timp anticorpi pentru a lupta cu virusul. Alte aproape 25 de milioane cazuri sunt încă active. (digi24.ro)