ZF.ro: Benzina premium a sărit de pragul de 7 lei pe litru după scumpiri accelerate de la începutul anului. Carburanţii au luat 5% în ianuarie şi peste 30% faţă de anul trecut. De la începutul anului barilul de petrol s-a scumpit cu circa 10$, spărgând pragul de 90 de dolari.
Specialiştii estimează că acesta este abia începutul. În România, ajustarea accizei la inflaţie şi preluarea tendinţelor de pe pieţele internaţionale au dus litrul de benzină peste pragul de 7 lei pe litru. Dincolo de facturile la energie şi gaz, alimentarea cu carburanţi devine tot mai greu de suportat.
Potrivit datelor din Oil Bulletin, care reuneşte evoluţia preţului produselor petroliere din statele europene, în perioada 3-24 ianuarie benzina s-a scumpit în România cu 4%, iar litrul de motorină a câtigat într-un interval atât de scurt 5%.
În ultima săptămână însă, au avut loc alte scumpiri, astfel că potrivit datelor publice litrul de benzină premium a sărit de pragul de 7 lei.
Datele de pe platforma GazOnline.ro, care include şi un agregator de preţuri la nivel naţional, arată că ieri cel mai ieftin litru de benzină premium din Bucureşti costa 7,04 lei. (sursa)