Patrick Andre De Hillerin: S-au împlinit doi ani de când virusul a scăpat din China și a început să se răspândească în lume cu viteza focului de vegetație. Se vor împlini, în curând, doi ani și de când au acceptat politicienii noștri că pandemia instalată la nivel mondial va face imposibile alegerile anticipate în România. Sunt doi ani de privațiuni, presărați cu nenumărate tragedii individuale sau comunitare. 376 de milioane de oameni infectați în doi ani, 5,7 de milioane de morți la nivelul întregii planete. Probabil că sunt mai mulți, pentru că există numeroase țări din care informațiile ies cu greutate sau ies incomplet sau nu ies deloc. Peste 60.000 de morți numai în România.

Să ne amintim ce panică ne cuprinsese la primul mort din cauza COVID-ului și să conștientizăm cu câtă ușurință primim astăzi statisticile zilnice. Stăm prost, în continuare, la procentul celor care s-au vaccinat împotriva bolii, dar la vaccinarea cu nepăsare probabil că am trecut de 100%.

Ar fi trebuit ca la acest sfârșit de prim sfert de veac XXI să asistăm la o demonstrație clară și curată a nivelului la care a ajuns știința, la un triumf de netăgăduit al acesteia. În definitiv, putem controla rachete și sateliți doar cu telefonul mobil, procesorul celui mai ieftin smartphone fiind mai puternic de mii de ori decât cel al computerului care a făcut posibilă aselenizarea. Dar fie că am avut noi așteptări prea mari, fie că în relația directă și beneficiarul final au intervenit nenumărați intermediari, suntem, parcă, din ce în ce mai departe de a avea încredere totală nu în știință, ci în ceea ce ni se spune că ar fi știință. Orgolii nemăsurate, calcule meschine și foarte mulți bani. Astea sunt lucrurile care au determinat evoluția pandemiei, știința fiind luată în considerare mult mai la coada listei.

După doi ani, politicieni din diferite țări continuă să ia măsuri complet diferite și, în cele din urmă, se dovedește că nici una nu funcționează. Unii repetă măsurile luate de alții acum doi ani, sperând că de data asta va merge. Nu merge. Practic, șapte miliarde de oameni au fost urcați de către pseudo-liderii lor într-o imensă roată de hamster și puși să alerge acolo, până când atingem imunitatea de turmă.

Știința, aia care trebuia să triumfe, a fost luată ostatică de către politicieni și a fost folosită ca argument și atunci când era cazul, și atunci când nu era. E drept, au intervenit la mijloc și banii. Foarte-foarte mulți bani, profituri enorme lipsite de orice etică, fără nici o legătură reală cu știința și cu principiile care ar trebui să o ghideze pe aceasta. În continuare dezbatem care vaccinați sunt mai valabili și care sunt pe punctul de a expira, dar nu în baza unor argumente științifice, ci a unor decizii politice. Dacă s-ar ajunge la știință, probabil că ar fi dureros, probabil că s-ar vedea că ni s-au vândut iluzii în numele siguranței imediate.

E nevoie de mult timp, de multă școală, inteligență și perseverență pentru a putea face lumea să evolueze în bine cu ajutorul științei și este extrem de simplu ca o mână de netoți cocoțați fără merite reale în cele mai înalte funcții politice la nivel planetar să distrugă totul în nici măcar doi ani de zile. Problema e că de pandemie sunt semne că am putea scăpa, la un moment dat, dar cu generațiile mondiale de politicieni din ce în ce mai dezastruoși părem să mergem până la dispariția speciei. (catavencii.ro)

Articolul precedentBenzina premium a sărit de pragul de 7 lei pe litru
Articolul următorComisia Europeană: Atenție la „recenziile” înșelătoare de pe Internet!