Cu ocazia unei conferințe de presă organizată astăzi alături de președintele PSD Bihor, Aurel Mohan, Bekesi Csaba – directorul AJOFM Bihor și candidat pentru Camera Deputaților, a vorbit despre nivelul scăzut al salarizării bihorenilor.

Este de meționat faptul că, la fel ca și în alte campanii electorale în care s-a implicat, Bekesi s-a suspendat din funcția pe care o ocupă (prin concurs), un fapt rar printre directorii de instituții deconcentrate din Bihor.


Conform analizelor de specialitate, a spus Bekesi – care este și economist, sociolog și lector universitar, modelul actual de dezvoltare este unul deficitar, Oradea și Bihorul nefiind pe lista polilor importanți de dezvoltare economică, nici măcar la nivel regional.

Oradea și implicit județul Bihor, a subliniat expertul social-democrat, au un rol marginal, iar economia locală nu este suficient dezvoltată.

Statisticile recente realizate de Ziarul Financiar arată că județul Bihor nu s-a aflat, în 2023, între primele 10 județe ale țării, din perspectiva Produsului Intern Brut pe cap de locuitor. Nici măcar între primele 15!

Oradea și Bihorul s-au remarcat până acum doar prin cele mai mici salarii din Vestul României și nu numai.

Nivelul scăzut al salarizării este una dintre cele mai grave probleme ale economiei locale și ale bihorenilor, a mai spus Bekesi.

Conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, câștigul salarial mediu brut în luna august 2024, la nivel national, a fost 8.443 lei, în timp ce în județul Bihor a fost de doar 7.040 lei, adică cu 1.400 de lei mai puțin!

Așadar, salariile bihorenilor sunt încă foarte departe de media națională! Cu 7.040 de lei, Bihorul a coborât pe locul 24 în topul salarizării, după Ialomița, Dâmboțiva, Călărași, Neamț.

Desigur, a spus candidatul PSD, înțelegem rolul investițiilor și importanța infrastructurii, și le susținem, iar guvernul condus de Marcel Ciolacu a sprijinit astfel de investiții în Bihor, dar asfaltul și betoanele nu țin de foame la finalul lunii când un salariat bihorean constată că există un decalaj imens între nivelul salarizării sale și ceea ce înseamnă un nivel de trai decent.

Pentru a corecta acest lucru, spune Bekesi, Guvernul Ciolacu a făcut un prim pas deja săptămâna trecută, prin care a alocat 495 de milioane de lei pentru noua fabrică de anvelope din Oradea care a primit astfel sprijinul de care avea nevoie pentru a investi în Bihor și pentru a crea locuri de muncă mai bine plătite.


Care sunt însă soluțiile punctuale propuse de PSD pentru creșterea veniturilor, atât în Bihor cât și la nivel național?

Bekesi Csaba le-a explicat pe larg.

Reducerea impozitării pentru salariile mici și medii:

  • Reducerea taxelor și impozitelor cu până la 5 puncte procentuale pentru salariile de până la 5.700 lei brut în prezent (respectiv 6.050 lei în 2025 și 8.500 lei în 2029).
  • Menținerea sumei de 300 lei scutită de taxe pentru salariile mici.
  • Reducerea contribuției pentru sănătate (CASS) pentru familiile cu copii.

Extinderea Programului privind învățământul dual, profesional și tehnic. 1 miliard de euro, din fonduri europene și din bugetul național, pentru extinderea învățământului dual, în toate municipiile din România, și pentru dotarea cu echipamente și tehnologie a școlilor profesionale. Aceasta va duce la creșterea de 5 ori a numărului de elevi din învățământul dual în următorii 5 ani, respectiv 100.000 de elevi încadrați în această formă de învățământ.

Dezvoltarea competențelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică – STIM. 400 milioane de euro pentru formarea de specialiști în domeniile STIM, formarea cadrelor didactice, accesul la resurse educaționale, laboratoare, echipamente, parteneriate între companii de tehnologie și universități.

Programul România Profesională. 4 milioane de euro anual, pentru acordarea de vouchere, cu valoare între 100 și 800 de euro, direct persoanelor interesate în calificarea sau recalificarea în domeniile de importanță ridicată pentru economie.

Scutirea de CASS (10%) pentru studenții și masteranzii, cu vârsta mai mică de 26 ani, care lucrează.

Acordarea de vouchere de formare profesională angajaților, în valoare de 500-800 euro, decontabile de angajator, cu condiția ca angajatorii să crească salariile cu minim 20%. Lucrăm la cauze și nu la efecte, a spus Bekesi, creem competențe în plus pentru angajații din sistemul privat, dar cu condiția ca angajatorii să compenseze acest efort!

Prime de instalare, prime de angajare și prime de stabilitate pentru tinerii si românii întorși în țară care se angajează și subventii pentru angajatori.

Scutire de CASS și opțiune pentru plata CAS pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare contributiv și se angajează pe un loc de muncă – pe modelul altor state membre UE, a spus Bekesi.

Programe pentru ucenicie destinate tinerilor. 320 milioane de lei pentru sprijinirea antreprenorilor care au nevoie să angajeze personal calificat, urmând ca angajatorul să asigure calificarea la locul de muncă pentru cei angajați. Șomerii care încheie contracte de ucenicie cu angajatorii vor obține calificări în baza cărora, ulterior, se pot adapta la cerințele pieței muncii.

Continuarea Programului Family Start. Tinerii cu vârsta de până la 30 de ani inclusiv, care își întemeiază o familie, pot obține împrumuturi de până la 75.000 de lei, pe o perioadă de maximum 10 ani, cu o garanție de 80% din partea statului și dobândă subvenționată de guvern. Anual se vor aloca garanții de 1 miliard de lei.

Continuarea Programului „Student Invest”. Studenții, masteranzii și doctoranzii cu vârsta sub 40 de ani, pot obține împrumuturi de maximum 50.000 de lei, pe o perioadă de maximum 10 ani. Statul oferă o garanție de 80% din valoarea creditului și subvenționează dobânda. Bugetul anual al programului este de 300.000 de lei. 

Primă de stabilitate pe 2 ani pentru tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu contract pe perioadă nedeterminată. Valoarea primei este de 1.000 de lei lunar, în primele 12 luni, și 1.250 de lei lunar, în următoarele 12 luni.

Articolul precedentCât câștigă un influencer. Tinerii, interesați să devină creatori de conținut: ”Trebuie să se transforme de 3-4 ori pentru a rămâne în joc”
Articolul următorCât au plătit românii pentru ABSENȚELE lui Ciucă de la conducerea Senatului, inclusiv în timpul votului pentru pensiile militarilor! A primit peste 120.000 de euro pentru doar 8 ședințe prezidate…