preluare din libertatea.ro

autor – Patrick André de Hillerin

Un deputat USR, membru în comisia SRI, a venit cu propunerea ca diaspora să voteze și la alegerile locale. Dar pot cetățenii europeni să voteze în două țări pentru același lucru, mai exact pentru administrația locală?

Democrația nu este despre câștigarea alegerilor, ci despre reprezentarea intereselor unei comunități. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. 

Democrația de astăzi nu mai este despre interesele celor mulți care votează, ci despre interesele celor puțini care sunt votați.

Dacă alagerile prezidențaile și cele parlamentare sunt legate mult prea puternic de emoțiile politice și mult prea puțin de rațiune, la alegerile locale este vorba, totuși, despre altceva. Este vorba despre gospodărirea fizică a unor comunități, de la cele mai mari, din marile orașe și municipii, până la cele mai mici, din comunele și satele cu câteva sute de locuitori.

A candida și a câștiga la alegerile locale nu este despre a oferi partidului glorie, un scor bun și mai multă influență. Nu este despre a înfige stegulețe colorate pe harta țării, despre a transforma localitățile în fiefuri roșii, galbene, bleu sau portocalii.

Alegerile locale sunt, mai mult decât orice alt tip de alegeri, un contract direct, nemărginit, între ales și membrii activi ai comunității respective, care au drepturi, nevoi, dar și obligații.

Cu aproximativ două săptămâni în urmă, un grup informal de organizații existente doar pe Facebook, fără personalitate juridică și fără a-și anunța măcar identitatea membrilor, adică exact acel tip de organizații-fantomă în spatele cărora se poate ascunde oricine, de la un partid politic la un serviciu de informații care-și depășește prerogativele și dorește să se implice în exercițiul democratic, solicita ca și românii din străinătate să poată vota, prin corespondență, la alegerile locale.

Așteptam, curios, să văd ce partid politic din România va prelua această inițiativă „cetățenească“ pentru a o transforam în presiune și emoție electorală, bună de folosit în locul soluțiilor punctuale pentru fiecare localitate în parte. N-a fost mult de așteptat.

Pe 2 iunie, deputatul Lucian Viziteu, din pură coincidență membru în Comisia parlamentară de control a activității SRI, a anunțat de la un pupitru din Parlament: „Uniunea Salvați România lansează azi în dezbatere publică un proiect de extindere a votului prin corespondență, inclusiv la alegerile locale“.

Dar oricât am căutat, proiectul lansat în dezbatere publică încă nu există. Adică s-a lansat în dezbatere publică nu un proiect, ci ideea vagă a unui proiect, axat, deocamdată, doar pe dreptul rezidenților români din străinătate de a vota la localele din România.

Ideea celor de la USR va fi discutată cu specialiști în drept constituțional și „reprezentanți“ ai societății civile și de-abia apoi va deveni un proiect pe marginea căruia, poate, vom mai apuca și noi să dezbatem sau nu.

Dacă „reprezentanții“ societății civile sunt aceleași asociații fără identitate, deja avem o problemă legată de termenul „dezbatere publică“.

Totuși, pentru a nu lăsa impresia că este doar o formalitate, îndrăznesc să introduc în această dezbatere publică încă inexistentă o atenționare la adresa celor care vor să avanseze acest proiect de lege.

În acest moment, cetățenii români care doresc să voteze prin corespondență din străinătate trebuie să facă dovada rezidenței în țara din care vor să voteze. Probabil că așa ar trebui să funcționeze și în cazul localelor, iar aici intervin problemele.

Dacă ești rezident al unei localități din străinătate, înseamnă că locuiești acolo de mai multă vreme și că, cel mai probabil, dorești să mai locuiești acolo încă o perioadă. Și, atunci, de ce să votezi la alegerile locale de aici, când nu locuiești aici? De ce să influențezi rezultatul unor alegeri ce pot afecta viața unei comunități, poate chiar în rău, dacă tu nu participi la viața comunității respective?

N-ar fi aceasta o fraudă morală, o distorsionare a realității? Un vor dat eminamente politic, fără legătură cu nevoile și soluțiile adaptate comunității în cauză?

Iar dincolo de frauda morală, existentă sau nu, poate apărea și frauda electorală. Ca rezident în străinătate, mai ales în UE, poți vota pentru alegerea autorităților locale de acolo. 

Mai poți vota și pentru alegera autorităților locale de aici? Nu este acesta vot multiplu? Dacă în România, chiar având domiciliul într-o localitate și reședința în alta, nu poți vota decât o singură dată la locale, altfel devenind penal, de ce ai putea vota pentru doi primari în două localități diferite ale UE?

Știu, știu, dezbatem public un document inexistent care a fost lansat în dezbatere publică, dar dacă tot o facem, să nu lăsăm delirul să avanseze și să luăm din start precauțiile necesare, discutând implicațiile morale și penale până când nu se creează iar un pol de presiune emoțională care să-i împingă pe unii să vină cu propuneri ce încalcă legea și bunul-simț.

Citeşte întreaga ştire pe libertatea.roAvertisment despre ce sună bine, dar ascunde capcane: votul prin corespondență la locale, premisele unei fraude morale și electorale

Articolul precedentNelu Tătaru a stat acasă, dar s-a pontat în ștatul de plată și a încasat salariu ilegal
Articolul următorBaronii PNL Bihor fac afaceri pe bani publici și în alte județe, cu aluzii la ”servicii”