ania FOTO Facebook/ Sorin Grindeanu
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că au fost depuse cinci oferte pentru construirea secţiunii Chiribiş-Biharia a Autostrăzii Transilvania, iar contractul are o valoare de peste 877 milioane lei, fără TVA, finanţat din fonduri europene nerambursabile.
„Au fost depuse cinci oferte pentru construirea secţiunii Chiribiş-Biharia a Autostrăzii Transilvania! Pentru proiectarea şi execuţia celor peste 28 de km ai acestei secţiuni au depus oferte constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria, Turcia şi Austria”, a scris Sorin Grindeanu, miercuri pe Facebook.
Ministrul a adăugat că acest contract are o valoare de 877,77 milioane de lei, fără TVA, şi prevede maximum 24 de luni pentru proiectare şi execuţie dintre care 6 luni proiectare şi 18 luni execuţie.
„Finanţarea acestui contract este asigurată prin Programul Transport (fonduri europene nerambursabile)”, a completat Grindeanu (sursa)