Preşedintele AEP a afirmat că nu are încă informaţii dacă s-a pierdut o parte din voturile prin corespondenţă ale românilor din străinătate sau dacă acestea au fost blocate în anumite zone ale oficiilor poştale din ţările respective.

Poşta Română a predat către AEP un număr total de 18.421 plicuri electorale care au ajuns în România până pe 3 decembrie ora 23.59
 

Poşta Română precizează că a predat, în baza prevederilor legale, către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) un număr total de 18.421 de plicuri electorale care au ajuns în România până joi, 3 decembrie, ora 23.59, termenul limită de primire a voturilor prin corespondenţă.

„După expirarea termenului limita prevăzut de legislaţia electorală în vigoare s-au întors în România 1.092 de plicuri”, mai arată comunicatul de presă al instituţiei.

Sursa citată adaugă că au fost înregistrate circa 250 de reclamaţii cu diferite subiecte, dintre acestea aproximativ 60 „se refereau la faptul că trimiterile erau blocate din motive necunoscute de operatorii poştali”. Astfel de situaţii au existat în Ungaria, Franţa sau Elveţia, iar după intervenţiile Poştei Române, aceste trimiteri au fost deblocate şi livrate către destinatari, transmite News.ro.

„În baza prevederilor legale, Poşta Română a predat către AEP un număr total de 18.421 plicuri electorale, plicuri care au ajuns în România până joi, 3 decembrie ora 23:59, data limită de primire a voturilor prin corespondenţă. După expirarea termenului limită prevăzut de legislaţia electorală în vigoare, s-au întors în România 1.092 de plicuri. În acest sens apreciem ca un progres laudabil faptul că AEP a introdus sistemul de informare al cetăţenilor români din diaspora ale căror plicuri nu au fost recepţionate până la data de 3 decembrie, facilitând astfel tuturor românilor posibilitatea exercitării alternative a votului fizic în secţia de votare”, indică reprezentanţii Poştei Române, într-un comunicat de presă.

Poşta Română mai spune că susţine întregul proces de votare şi încurajează utilizarea votului prin corespondenţă ca mijloc de exercitare a drepturilor democratice fundamentale.

„Cu toate acestea, Poşta Română nu poate furniza informaţii cu privire la exprimarea efectivă a dreptului de vot de către fiecare cetăţean care şi-a exprimat această intenţie, românii din diaspora având inclusiv posibilitatea ca şi în ipoteza în care au optat pentru votul prin corespondenţă, totuşi să fi ales să voteze în secţiile de votare fizice sau să nu îşi mai exprime votul”, conform comunicatului de presă.

Sursa menţionată mai comunică faptul că:

– Poşta Română a pregătit şi expediat, în perioada 2-13.11.2020, un număr total de 35.808 plicuri pentru Votul prin Corespondenţă conform bazei de date primită de la Autoritatea Electotrală Permanentă. De asemenea, au părăsit România pe data de 24 noiembrie, 158 de plicuri destinate militarilor români din Afganistan. Livrarea acestora a fost efectuată cu o aeronavă aparţinând MApN.

– În ceea ce priveşte confirmările de primire se impune diferenţierea acestora între: trimiteri cu formular standard de confirmare de primire (pentru trimiteri recomandate – ţări cu care România nu are relaţii EMS, un număr 172 de trimiteri de acest tip) şi trimiteri EMS pentru care confirmarea de primire este electronică şi se obţine doar în urma unei solicitări formulate în mod expres către operatorii de destinaţie.

– Numărul plicurilor sosite în România până la data de 3 decembrie 2020 şi predate către cele 3 birouri electorale de circumscripţie este – 18.421 de plicuri.

– În data de 02 decembrie – au fost predate biroului 1 – 5.414 plicuri, biroului 2- 5.283 de plicuri respectiv 5.344 biroului numarul 3. Rezultă un total de 15.941 de plicuri predate în data de 2 decembrie.

– În data de 3 decembrie au fost predate briourilor urmatoarele cantităţi de plicuri – biroul 1 – 785 de plicuri , biroul 2. 837 si biroul 3, 858 de plicuri. Rezultă un total de 2.480 de plicuri predate în data de 3 decembrie”.

Sursa citată menţionează că pe tot parcursul procesului electoral Poşta Română a colaborat în permanenţă cu operatorii poştali din țările de destinaţie, astfel încât procesul de distribuire a plicurilor cu documente să fie finalizat în cel mai scurt timp cu putinţă.

„Cea mai frecventă solicitare primită de la partenerii noştri a fost cea legată de numerele de telefon ale destinatarilor, în vederea contactării acestora, informaţie la care Poşta Română nu a avut acces”, potrivit comunicatului de presă.

Reprezentanţii Poştei Române mai spus că au fost înregistrate în jur de 250 de reclamaţii cu diverse subiecte.

„Dintre acestea, aproximativ 60 se refereau la faptul că trimiterile erau blocate din motive necunoscute de operatorii poştali. Am avut astfel de situaţii în Ungaria, Franţa sau Elveţia. După intervenţiile Poştei Române aceste trimiteri au fost deblocate şi livrate către destinatari”, mai indică sursa menţionată.

Alte completări ale Poştei Române:

„Compania Naţională Poşta Română, în calitate de funizor naţional de servicii poştale, a realizat în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă, serviciile de expediere a documentelor electorale către cetăţenii români din diaspora care şi-au exprimat intenţia de a vota prin corespondenţă. De asemenea, Poşta Română, în baza angajamentului asumat în parteneriatul cu AEP, realizează şi serviciul de predare a plicurilor, conţinând buletinele de vot recepţionate din străinătate, până în data de 3 decembrie, ora 23:59.

Activitatea de distribuire efectivă a plicurilor electorale expediate de Poşta Română se realizează de către fiecare operator poştal naţional, din ţara în care românii din diaspora au rezidenţă. Cu toate acestea, pentru a avea suficient timp la dispoziţie şi în acord cu dispoziţiile legale în vigoare, Poşta Română a expediat, prin punerea la dispoziţia tuturor administraţiilor poştale străine, plicurile electorale în intervalul 2 – 13 noiembrie. Algoritmul de distribuire a plicurilor electorale a avut în vedere acoperirea cu prioritate a ţărilor mai îndepărtate şi unde expedierea s-a realizat pe cale aeriană, tocmai pentru ca cetăţenii din aceste ţări să aibă la dispoziţie suficient timp pentru a îşi exercita votul.

Aceste plicuri de retur sunt transmise de către administraţiile poştale străine (în mod gratuit) sau de operatori privaţi de servicii poştale (contra cost) opţiunea privind returnarea plicurilor electorale către România aparţinând exclusiv votanţilor.

Având în vedere contextul pandemic, Poşta Română, pentru turul de scrutin vizând alegerile parlamentare, a venit în sprijinul votanţilor din diaspora şi a pus la dispoziţie atât pentru procesul de expediere, cât şi de recepţionare al plicurilor electorale, curse rutiere dedicate, preîntâmpinând în acest fel eventualele perturbări ale traficului aerian internaţional, generate de suspendarea anumitor curse.

De la momentul recepţionării de către administraţiile poştale străine a plicurilor electorale, intervine procesul de distribuire în ţara de destinaţie prin intermediul reţelei poştale din ţările respective. După recepţionarea plicurilor electorale şi exprimarea votului de către cetăţenii români din diaspora, aceştia au avut la dispoziţie următoarele variante de transmitere a votului:

– Expedierea sau predarea plicului cuprinzând buletinele de vot către ambasadele din ţara de rezidenţă;

– Expedierea plicului cuprinzând buletinele de vot, în mod gratuit prin intermediul plicului autoadresat către România. Menţionăm că acest tip de trimiteri retur au statut de trimitere simplă, dacă expeditorul nu a plătit un serviciu suplimentar, în consecinţă, aceste expediţii nu pot fi monitorizate pe traseu prin sistemul track & trace.

– Expedierea plicului cuprinzând buletinele de vot, contra cost prin intermediul unui furnizor privat de servicii poştale.

Procesul de colectare şi expediere către România a plicurilor conţinând buletinele de vot se realizează de administraţile poştale din ţările de rezidenţă.

Cu toate acestea, Poşta Română fiind parte din Uniunea Poştală Universală a menţinut un dialog constat cu toate administraţiile poştale străine pentru a trata cu prioritate toate trimiterile poştale electorale (atât în cadrul procesului de expediere cât şi de returnare), astfel încât procesul de prelucrare al trimiterilor poştale să fie accelerat.

Mai mult decât atât, pentru a elimina impredictibilitatea curselor aeriene, Poşta Română a utilizat cursele auto proprii pentru serviciul de returnare a plicurilor electorale, predate de administraţiile poştale străine din Marea Britanie, Germania, Italia, Moldova, Serbia, Bulgaria şi Ungaria, din celelalte ţări plicurile electorale fiind expediate direct de către autorităţile poştale străine.

Totodată, fiind în contact permanent atât cu administraţiile poştale străine, dar şi cu cetăţenii români din diaspora, Poşta Română a răspuns tuturor solicitărilor particulare primite din partea cetăţenilor români care nu recepţionaseră plicurile expediate de Poştă.

Un alt aspect întâlnit a fost cel referitor la refuzul primirii plicului la poştă pe motiv că acesta nu este plătit. Precizăm că toate administraţiile poştale din ţările unde au fost trimise pachetele de vot au fost informate despre faptul că plicurile de întoarcere sunt preplătite. Aceste informaţii au fost sesizate AEP, Poşta Română contactând administraţiile poştale din ţările respective, iar problemele au fost rezolvate (în Statele Unite, unui cetăţean i s-au cerut bani pentru expedierea plicului cu buletinul de vot în România, iar după intervenţia companiei a primit banii înapoi de la poşta americană)”, mai transmite sursa amintită în documentul de presă. (sursa)

Articolul precedentPolițiștii au primit și purtat măști neconforme la muncă! 18 angajați ai MAI au murit până acum din cauza COVID-19
Articolul următorLe Monde scrie despre scrutinul organizat „pe fondul pandemiei și mizeriei din spitale”