Evenimente marcante au avut loc în anul 2023, an marcat de incendii de vegetație, cutremure și inundații, dar și de războaie.
Odată cu începerea anului 2023, Croația, ultima țară care a aderat la Uniunea Europeană, a adoptat moneda euro și a intrat în spațiul Schengen.
În aceeași lună, grupul american Meta a primit două amenzi în sumă totală de 390 de milioane de euro pentru încălcarea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR/RGPD). Anunțul a fost făcut de Comisia irlandeză pentru protecția datelor, care acționează în numele UE.
Ovidio Guzman-Lopez, fiul faimosului traficant mexican El Chapo, a fost arestat în Sinaloa, în luna ianuarie, acțiunea fiind marcată de violențe. Acesta este acuzat că a condus o parte din celebrul cartel de droguri al tatălui său, unul dintre cele mai mari din lume.
După trei ani de restricții din cauza pandemiei de coronavirus, în ianuarie China și-a redeschis granițele pentru vizitatorii străini.
pe 28 ianurie, fostul general Petr Pavel, candidat pro-occidental, câștiga alegerile prezidențiale din Cehia. Acesta a ocupat o funcție înaltă în cadrul NATO.
India, țara cu cea mai numeroasă populație
India a depășit China la numărul de locuitori, devenind țara cu cea mai numeroasă populație din lume.
În luna februarie, un balon de supraveghere al Chinei a fost observat deasupra statului american Montana. Câteva zile mai târziu, acesta a fost doborât de avioane de luptă ale SUA, deasupra Oceanului Atlantic.
Fostul ministru cipriot de externe, Nikos Christodoulides, a câștigat alegerile prezidențiale în Cipru. Acesta a fost sprijinit de formațiuni conservatoare de dreapta sau de centru-dreapta.
Pe 6 februarie 2023, la ora 04:17, un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a lovit sudul și centrul Turciei, dar și nordul și vestul Siriei. În aceeași zi, la ora 13:24, un alt cutremur de 7,7 a avut loc. S-au înregistrat pagube pe scară largă și zeci de mii de victime.
Iar în martie, un avion de luptă rusesc a provocat prăbușirea unei drone MQ-9 Reaper a Forțelor Aeriene Americane, deasupra Mării Negre.
Mandat de arestare pe numele lui Putin
Curtea Internațională de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin, acesta fiind acuzat de crime de război în urma invaziei din Ucraina.
Și în Muntenegru au avut loc alegeri prezidențiale în 2023, acestea fiind câștigate de fostul ministru de Finanțe Jakov Milatovic, un economist pro-european care a studiat în Occident.
Pe 4 aprilie, Finlanda a devenit cel de-al 31-lea membru al Alianței Nord-Atlantice. Șeful diplomației americane a salutat o „zi istorică” pentru NATO prin aderarea „grăbită” a țării nordice.
În aceeași lună, o eclipsă totală de soare a avut loc, iar o mulțime de astronomi profesioniști și cosmologi amatori s-au adunat într-o parte îndepărtată a Australiei de Vest pentru a asista la acest fenomen care a durat 58 de secunde.
Racheta Starship, care aparținea de SpaceX – companie deținută de Elon Musk, a explodat în aer la scurt timp după lansare. Era considerată cea mai mare și mai puternică rachetă construită vreodată.
Masacru în Serbia
La începutul lunii mai, un masacru a avut loc la o școală din Serbia. Un elev a împușcat și ucis opt copii, dar și pe gardianul unității de învățământ.
În aceeași perioadă, Organizația Mondială a Sănătății a declarat încetarea pandemiei de Covid-19 ca urgență de sănătate publică.
Prințul Charles a devenit oficial Regele Charles al III-lea, după ce a fost încoronat în luna mai. Soția sa, Camila, a devenit regină consoartă, la dorința Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Concursul Eurovision a fost câștigat pentru a doua oară de artista Loreen. Aceasta a interpretat piesa „Tattoo”.
Iar în luna iunie, Regele Charles a venit în vitiză în România, unde a stat cinci zile. Astfel a fost primul monarh britanie care ne-a vizitat țara. Suveranul a fost primit la Cotroceni de către președintele Klaus Iohannis, dar a ajuns și la Viscri.
Tot pe plan local, în iunie a avut loc rotativa dintre fostul premer Nicolae Ciucă și actualul prim-ministru Marcel Ciolacu. „Îmi doresc ca viitorul Guvern al României să fie despre economie și reformă”, spunea atunci Ciolacu.
Pe 18 iunie, Titan, un submersibil operat de OceanGate, a făcut implozie în timpul coborârii în Oceanul Atlantic, către epava Titanicului. La bord se aflau cinci persoane, acestea murind pe loc.
Incendii în Rodos
Insula grecească Rodos a fost cuprinsă de incendii de vegetații de proporții, 19.000 de turiști și locuitori fiind evacuați. A fost cea mai mare operațiune de evacuare din istoria țării.
Pe 23 august, la două luni după ce a pornit o rebeliune împotriva Rusiei, Evgheni Prigojin a fost ucis împreună cu alte două persoane, în urma prăbușirii unui avion de afaceri, la nord de Moscova.
Două explozii au avut loc la o stație GPL din Crevedia, pe 26 august, a doua producându-se în timp ce pompierii interveneau. În urma acestei tragedii, șase persoane și-au pierdut viața și mai multe au fost rănite.
Un cutremur cu o magnitudine de 6,8 s-a produs în Marrakesh-Safi, Maroc, pe 8 septembrie. Au fost raportate cel puțin 2.122 de decese. Monumente istorice au fost distruse, cutremurul fiind resimțit și în Spania, Portugalia, Gibraltar, Mauritania și Algeria.
Inundații de proporții au avut loc în Libia, țară lovită de Furtuna Daniel. Potrivit OMS, peste 4.000 de persoane au murit, iar peste 43.000 de oameni au fost strămutați.
Război Israel-Hamas
Pe 7 octombrie, a izbucnit un conflict armat între Israel și militanții palestinieni conduși de Hamas, din Fâșia Gaza, după ce cea din urmă a lansat o invazie multiplă în sudul Israelului. Peste 1.200 de israelieni, în majoritate civili, și peste 11.000 de palestinieni au fost uciși.
Un fenomen neobișnuit a avut loc în România, la începutul lunii noiembrie. Aurora boreală a putut fi văzută din țara noastră, din mai multe județe.
Rusia și Ucraina rămân blocate în luptă
Ritmul rapid al războiului dintre Israel şi Hamas a umbrit războiul dintre Rusia şi Ucraina la sfârşitul anului 2023. Dar în lunile anterioare, puţine lucruri se schimbaseră pe câmpul de luptă pentru ambele părţi.
Ucraina a primit tancuri, arme şi pregătire occidentală înainte de a lansa o nouă contraofensivă despre care se credea că are ca obiectiv să ajungă la Marea Azov şi să întrerupă liniile ruseşti din sudul ţării. Dar forţele ucrainene s-au confruntat cu trupe ruseşti în tranşee fortificate, cu linii de apărare multiple, câmpuri minate şi alte pericole, obţinând câştiguri fie încet, fie deloc. Şi în timp ce ţările occidentale au rămas oficial unite în spatele Ucrainei, sondajele aratră că inclusiv alegerile prezidenţiale din SUA de anul viitor ar putea afecta cât de mult ajutor va mai primi Kievul în viitor.
Dar şi Rusia s-a confruntat cu dificultăţi, inclusiv un marş de revoltă împotriva Moscovei al liderului companiei militare private Wagner, Evgheni Prigojin, care a reprezentat cea mai mare provocare de până acum la adresa guvernării preşedintelui Vladimir Putin. Prigojin a renunţat la marş, pentru ca apoi să moară câteva săptămâni mai târziu într-un misterios şi incendiar accident de avion.
Lovituri de stat în Africa
Sudanul, o ţară mare din Africa de Est care devenise instabilă de la răsturnarea conducătorului ei de lungă durată Omar al-Bashir, a căzut pradă războiului civil în aprilie. Războiul opune armata ţării unei puternice forţe paramilitare cunoscute sub numele de Forţele de Sprijin Rapid, legate de mult timp de atrocităţile din Darfur. În timpul luptelor, tirurile încrucişate au incendiat avioanele de pe aeroportul internaţional din Khartoum, iar statele s-au grăbit să încerce să-şi evacueze cetăţenii pe uscat, pe mare şi pe calea aerului. Luptele au ucis aproximativ 9.000 de persoane până în prezent.
Între timp, a continuat valul de lovituri de stat militare care au zguduit Africa în ultimii ani. În Niger, o fostă colonie franceză care este un exportator cheie de uraniu, soldaţii l-au răsturnat de la putere, în iulie, pe preşedintele ales în mod democratic.
O lună mai târziu, trupele au dat o lovitură de stat similară în Gabon, răsturnând un preşedinte aflat la putere de mult timp.
Războaiele pentru droguri din America Latină
Violenţele cartelurilor de droguri au făcut ravagii în anumite părţi ale Mexicului, acestea luptând pentru teritoriu şi pentru rutele de aprovizionare către Statele Unite. Dar conflictul nu se limitează acolo. Violenţele au crescut în alte ţări din America Centrală, cum ar fi Honduras şi chiar şi în Costa Rica, cândva paşnică, despre care se crede că este acum un important punct de depozitare şi transbordare a drogurilor care se îndreaptă spre Europa.
Între timp, Columbia a atins un nivel record în ceea ce priveşte producţia de coca, frunza din care se obţine cocaina.
sursa: StirilePROTV