Românii care nu merg periodic la medicul de familie riscă să fie amendați.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a anunțat că urmează să fie introduse pachete de prevenție pentru noi amenințări sanitare, iar persoanele care nu trec pe la medicul de familie pentru control urmează să fie sancționate.
Reprezentanții CNAS spun că astfel de practici există deja în mai multe țări și că prin această hotărâre speră că românii o să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.
De anul viitor, pachetele medicale de prevenție vor deveni obligatorii. Persoanele care nu se vor prezenta la cel puțin un control medical pe an ar putea risca amenzi usturătoare.
”Când merg, se trezesc cu comorbidități și cu patologii asociate și cu presiune foarte mare pe sistemul sanitar. De aceea, în țările civilizate, se pune foarte mare accent pe profilaxie.
Să descoperi din timp o patologie, presiunea pe sistemul medical scade, iar șansele de supraviețuire și de patologii la distanță scad semnificativ” ne-a explicat Luminița boitor, medic de familie.
Potrivit sondajelor Eurostat, românii sunt codașii țărilor europene când vine vorba de controalele medicale. În ultimul an, 40% dintre români nu au trecut deloc pe la cabinetele medicilor de familie și nu și-au făcut niciun control medical.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a suplimentat cu 22% bugetul pentru asistenţă medicală. (sursa)