Procedura de selecție a candidaților pentru funcțiile de președinte și doi vicepreședinți ai Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) trebuie reluată, consideră consultantul independent angajat de Secretariatul General al Guvernului (SGG) să urmărească procesul de recrutare, au declarat pentru HotNews surse guvernamentale. Potrivit acestora, expertul independent a transmis către SGG un raport prin care arată că niciunul dintre candidați nu îndeplinește condițiile pentru a fi șef al AMEPIP.
Caludia Pîrvoiu: Numirile de la AMEPIP sunt esențiale pentru ca România să deblocheze 400 de milioane de euro din PNRR.
Selecția șefilor AMEPIP pe principiile transparenței, imparțialității și meritocrației este unul dintre jaloanele pe care România nu le-a îndeplinit pentru a primi cea de-a treia cerere de plată în valoare de două miliarde euro din PNRR. Pentru a fi îndeplinit acest jalon, în valoare de 400 milioane de euro, trebuie desfășurat un proces corect de recrutare și selecție.
În totală contradicție cu opinia consultantului, comisia de selecție numită de SGG spune că toți cei trei candidați rămași în finală întrunesc punctajul minim pentru a fi numiți pe cele trei funcții de conducere de la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice.
ARC Consulting, expertul independent, are, însă, un punct de vedere diferit și a transmis un raport de opinie divergentă la concluziile comisiei de selecție. Reamintim că, inițial, au fost 25 de candidați, iar după evaluarea dosarelor de candidatură comisia de selecție a promovat șapte dintre ei în etapa următoare, cea a interviurilor. După interviuri, care au avut loc în 10 martie și la care s-au prezentat șase dintre candidați, comisia a ales trei candidați, aceștia primind punctajul minim necesar de 70 de puncte dintr-un total de 100 de puncte.
După o notare paralelă făcută de expertul independent, însă, cel mai mare punctaj obținut la interviu de un candidat a fost de 50 de puncte, sub minimul necesar, astfel că nu a fost recomandat niciun candidat, au precizat pentru HotNews sursele citate.
HotNews a solicitat Guvernului și Secretariatului General al Guvernului un punct de vedere, acesta urmând să fie publicat imediat ce va fi transmis.
Niciun candidat nu a fost recomandat nici pentru a trece în etapa interviurilor
Expertul independent consideră și că niciunul dintre cele șapte dosare admise nu întrunea condițiile minime pentru a trece în etapa interviurilor, au spus pentru HotNews sursele guvernamentale. Acestea au explicat că membrii comisiei de selecție au admis inițial, într-o ședință care a avut loc în 26 februarie, că doar doi candidați îndeplineau criteriile necesare. Două zile mai târziu, pe 28 februarie, au fost adăugați încă cinci candidați pentru etapa interviurilor.
Expertul independent consideră că niciunul dintre cei șapte admiși de comisia de selecție nu îndeplinea un criteriu esențial: cel puțin șapte ani de experiență în funcții de conducere executivă, în societăți cu capital privat, în întreprinderi publice sau în funcții de conducere în administrația publică.
Comisia de selecție a trecut ca fiind eligibile inclusiv funcții de conducere la SRL-uri mici, cu un angajat. Sau au fost luate în considerare activități în asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI), pe care expertul independent nu le consideră ca experiență de conducere în administrația publică.
Cine sunt cei trei candidați calificați în etapa interviurilor
HotNews a scris în exclusivitate cine sunt candidații admiși de comisia de selecție în prima etapă și, ulterior, în a doua etapă – un liberal din Bihor, un fost senator USR trecut la PSD și un fost director de call center.
Adrian George Foghiș (44 ani)
Membru PNL Oradea, Adrian George Foghiș este, din martie 2021, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, conform CV-ului său. Despre Foghiș, Economedia scria în 2023 că este „omul lui Bolojan”.
- În perioada 2021-2025, a fost membru provizoriu în mai multe consilii de administrație: Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile, Compania Națională de Investiții Rutiere și EnergoNuclear
- În perioada 2008-2012 și în perioada 2014-2021, a fost director general la Zona Metropolitană Oradea (ADI ZMO).
- În perioada 2015-2021, a fost director executiv la ADI Transregio Bihor. În Perioada 2014-2019 a fost director executiv la Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România.
- În perioada 2009 – 2012, a fost director executiv ADI Aparegio Bihor.
Are studii de management, sociologie și științe politice, la Universitatea din Oradea, mai are un masterat de politici publice la SNSPA, un masterat în administrație la Universitatea din Oradea și încă un masterat în managementul campaniei electorale, la Universitatea din Oradea.
Una dintre scrisorile de recomandare a fost transmisă de Florin Birta, primarul municipiului Oradea.
Claudiu Marinel Mureșan (54 ani)
Mureșan a fost senator de Sibiu în mandatul 2020-2024, fiind ales din partea USR. În 2023, a trecut la PSD.
- În perioada 2015-2020, a fost director general la firma Classman Bitech SRL, o mică firmă de comerț online.
- În perioada 2013-2015, a fost CEO și membru în Consiliul de Administrație la Condmag Brașov, companie producătoare de conducte.
- În perioada 2011-2013, a fost director și membru în Consiliul de Administrație al Dafora Mediaș.
- În perioada 2008-2011, a fost membru în Consiliul de Administrație al Automecanica Mediaș și director general la Forster Mediaș SRL.
A studiat Finanțe/Bănci la ASE și are un masterat în drept european la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Soriana Popescu, fostă Constantinescu (49 ani)
Este, din 2019, administrator și unic asociat la Global Mediator Concept SRL, o mică firmă de consultanță, cu cifră de afaceri zero în 2023.
- În perioada 2020-2024 a fost director administrativ la Ascensos Contact Centres Romania SRL, care se ocupă de activități de intermediere telefonică (call center).
- În perioada aprilie 2021- octombrie 2021 a fost membru în Consiliul de Administrație la Centrul Național de Învățământ Turistic, în numele statului român.
- În perioada ianuarie 2017 – noiembrie 2019 a fost manager de proiect la Ernst & Young Romania.
- În perioada martie 2020- decembrie 2020 a fost responsabil cu protecția datelor la Frontier Consulting Management.
- În perioada decembrie 2014-noiembrie 2015 a fost coordonator al proiectului DELI (Diversitate în economie și integrare locală) derulat de Primăria Municipiului București.
- În perioada 2006-2013 a fost președinte al Consiliului de Administrație și director general la Simplu Credit IFN SA.
- În perioada 2007-2019 a fost administrator, director general, asociat la grupul de firme A&D Pharma, Gemisa, Ozone Soriana Constantinescu PFA.
A studiat Dreptul la Universitatea Spiru Haret, are un masterat în studii europene și drept comunitar la Universitatea București, Facultatea de Filosofie.
În afară de cei trei, au mai ajuns la interviuri:
- Constantin Ilie Aprodu, fost ofițer în cadrul Ministerului Apărării, considerat apropiat al fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, potrivit Europa Liberă. El este vicepreședinte Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
- Adrian Mihalcea, membru PSD Vrancea, numit vicepreședinte interimar la AMEPIP, fost consilier în Ministerul Economiei și fost director la mai multe SRL-uri: Alessio Imp-Exp SRL, Alex Furs SRL, Eco Pallet SRL și MSM Blănărie Argăsitorie Curățătorie SRL.
- Dana Laura Stanciu, PSD Vrancea, expert contabil, care a ocupat diferite posturi de director economic, contabil șef și director.
- Petronel Chiriac, director în cadrul Hidroelectrica.
La momentul întocmirii anunțului de recrutare, comisia de selecție a fost incompletă
Președintele și vicepreședinții AMEPIP sunt numiți prin decizie a prim-ministrului, la propunerea secretarului general al Guvernului, în urma derulării unui proces de selecție competitiv și deschis, potrivit HG 617/2023 privind funcționarea AMEPIP.
Potrivit HG 617/2023, comisia de selecție trebuie să fie formată din 5 persoane, constituită prin ordin al secretarului general al Guvernului. Unul dintre cei cinci trebuie să fie un reprezentant al Ministerului Finanțelor. Acesta nu a fost prezent la întocmirea regulamentului și a metodologiei, retrăgându-se din comisie în data de 15 ianuarie 2025.
Reprezentantul Ministerului Finanțelor nu a fost înlocuit pe parcursul ședinței de realizare a anunțului de recrutare, motiv pentru care au fost încălcate condițiile impuse de legislație, au precizat pentru HotNews sursele guvernamentale.
Anunțul a fost valabil până pe 24 februarie, data limită de depunere a dosarelor de candidatură.
Criticile primite de la Bruxelles au dus la demisia vechii conduceri a AMEPIP
În luna iulie a anului trecut, toată conducerea AMEPIP, respectiv președintele Mihai Precup și vicepreședinții Ciprian Hojda și Victor Moraru, a demisionat după ce Comisia Europeană a semnalat nereguli, incompatibilități și conflicte de interese privind procedura de selecție. Până va fi finalizată o nouă procedură de selecție, AMEPIP va avea o conducere interimară.
Președinte interimar al agenției este fostul europarlamentar şi comisar european Corina Creţu, care a fost numită, în 21 octombrie 2024, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu.
La începutul anului a demarat procesul de selecție a noii conduceri, iar Secretariatul General al Guvernului (SGG) a semnat cu firma ARC Consulting un contract de consultanță, pentru ca aceasta să asiste comisia de selecție.
O condiție specifică pentru candidați este vechimea de cel puțin 10 ani de experiență profesională în domeniul economic sau financiar, management sau juridic. Însă, la selecție au fost luate în considerare și domenii legate de comerț, educație.
Din cei 10 ani, cel puțin șapte ani trebuie să fie în funcții de conducere executivă, în societăți cu capital privat, în întreprinderi publice sau în funcții de conducere în administrația publică, perioadă în care candidatul a exercitat atribuții de conducere sau supraveghere asupra unor întreprinderi publice.
AMEPIP reglementează, monitorizează și controlează politicile de guvernanță corporativă aplicate în companiile de stat. Altfel spus, este instituția care trebuie să se asigure că șefii companiilor de stat sunt numiți corect, respectându-se criteriile de selecție. (HotNews.ro)