Cât de ironică este soarta! Mai ales în politică: a ajuns PSD să ne salveze de emanația revoluției muii, super-eroul Cuie Mîțu și de catastrofa de ”guvernul meu” – scrie printreranduri.net.
Ghinionul nu e doar la Cîțu și PNL. Ghinion e pe toate fronturile. De pierdut am pierdut toți. Cel mai grav este destructurarea instituțiilor statului, dar mai ales spulberarea încrederii în stat și în lege, pierderea speranței că ceva se mai poate face în țara asta.
Nimeni nu mai are încredere în nimic.
Deocamdată, Florin Vasile Cîțu și cabinetul său de miniștri nu pleacă, ei rămân în funcții până când tătucul lor de la Cotroceni va găsi o formulă alternativă de guvernare. Oricum, la cât de prost a guvernat Cîțu, cel mai probabil, ne va fi mult mai bine, în aproape orice altă formulă. Chiar și fără guvern cred că ne-am descurca cum ne-am descurcat și până acum. Vă întreb sincer: care măsură a Guvernului Cîțu o considerați că v-a protejat cel mai mult în fața pandemiei? Sau în fața scăderii nivelului de trai?
Cîțu a spus că rămâne cu noi și pentru că de la Cotroceni, Iohannis vrea să rezolve criza, de fapt mai multe crize suprapuse (sanitară, economică, socială și politică), cerând time-out. Că așa e în managementul crizelor. Când ai o problemă urgentă de rezolvat, o programezi rezolvarea peste o săptămână…
Vorba lui Patrick Andre de Hillerin, când „țara aștepta o admitere a contribuției la criză și o soluție, președintele ne-a comunicat că o săptămână nu se consultă cu nimeni și că vine iarna”. Oricum, lucrurile par serioase. Iar „amenințarea venirii iernii este atât de mare, încât Klaus Iohannis, primul gospodar al țării, și-a luat liber până săptămâna viitoare ca să meargă acasă, la Sibiu, să spargă lemne pentru toate sobele, să curețe coșurile de fum, să revizuiască centralele, să verifice cozile lopeților și stocul de sare pentru deszăpezire. Atât de iminentă este sosirea iernii, încât aceste pregătiri elementare pentru un proprietar de case nu mai puteau fi amânate”.
Strategia aplicată de Iohannis e temporizarea! E limpede că nu are nicio soluție și atunci încearcă să câștige timp. Chiar dacă asta înseamnă să lase țara fără un guvern legitim (și cu atribuții depline) o bună bucată de timp. În plină „crize”…
Va trebui totuși să ne rugăm încă odată de ciuma roșie să finalizeze ceea ce a început: să ne scape și de Iohannis, cel mai de „succes” președinte al acestui stat eșuat. Altfel, nu a rezolvat nimic prin doborârea lui „Superman” Cîțu. (printreranduri.net)