O poveste frumoasă și convingătoare se construiește cu multă pricepere. La fel, cele mai reușite momente spontane sunt cele pregătite minuțios, înainte!…
Deși instalat pe un val de laude și așteptări demne, eventual, doar de edilul șef al Oradiei…, prefectul Dumitru Țiplea nu poate bifa niciun succes real în favoarea bihorenilor în afară de golirea parcării din curtea Prefecturii… De aceea, avea probabil nevoie de ceva, orice, ca să își justifice existența.
Motivul a fost găsit săptămâna trecută, cu ocazia Comitetului Județean de Urgență, când prefectul județului a luat-o la rost pe șefa Serviciului de Meteorologie Oradea pentru o prognoză aparent greșită referitoare la intensitatea vântului care, tot săptămâna trecută, a spulberat câteva acoperișuri deși prognoza oficală îl anunța ca fiind mai blând.
Iată că azi, cum ar veni în doar câteva zile, s-a și găsit soluția… Doar că totul e o poveste.
Adusă la Oradea, șefa ANM, Elena Mateescu, a anunțat, în primul rând, faptul că prognoza criticată de prefect săptămâna trecută a fost corectă – codul galben emițându-se, conform acesteia, în situația în care vântul depășește 25 de metri pe secundă. Ori, la noi nu s-ar fi depășit acest prag, iar codul nu putea fi emis.
De asemenea, șefa ANM a anunțat și soluția la problemele meteorologilor bihoreni – reale și vechi de ani de zile, adică dotarea cu aparatură modernă, prin fonduri europene, până în 2023!… Așadar, dacă informația e reală, aceste proiecte erau gândite cu mult înainte și nu de Prefectura Bihor, ci de ANM. Într-adevăr, o eficiență de… poveste.
sursa foto: Agenția News Bihor