Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a justificat, la o reuniune organizată de Forumul Economic Mondial, decizia impunerii restricţiilor antiepidemice dar a explicat că, deşi este un succes, modelul capitalist a generat și inegalităţi sociale, potrivit Mediafax.
Preşedintele Franţei a explicat că, în pofida pierderilor economice, sunt necesare restricţii antiepidemice pentru salvarea de vieţi omeneşti.
“În primul rând, economia nu poate fi concepută fără a ne gândi la fiinţe umane. De aceea, a trebuit să oprim toate activităţile economice, pentru a salva vieţi. Vieţile oamenilor sunt mult mai importante decât cifrele”, a declarat Emmanuel Macron în discursul rostit marţi la evenimentul “Agenda Davos”, organizat prin videoconferinţă de Forumul Economic Mondial, în perspectiva Reuniunii Speciale Anuale, care anul acesta se va desfăşura în Singapore, în perioada 25-28 mai.
În 2022, Reuniunea Specială Anuală a Forumului Economic Mondial va reveni la Davos (Elveţia).
Liderul de la Paris a lăudat modelul economic capitalist, însă a subliniat că au apărut inegalităţi sociale.
“Capitalismul şi economia de piaţă şi-au dovedit succesul. Ştim că au salvat de la sărăcie milioane de oameni; cetăţenii şi clienţii au acces la produse şi servicii. Cu toate acestea, s-au creat şi inegalităţi în diverse societăţi; adică, unii oameni au fost scoşi din sărăcie, au ajuns în ciclul de producţie, dar alţii au fost scoşi din ciclul e producţie. Mulţi concetăţeni se confruntă cu diverse crize”, a precizat Emmanuel Macron. (sursa)