Donald Trump a părăsit Casa Albă, cu câteva ore înaintea ceremoniei de învestire a lui Joe Biden în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii.
Donald Trump a decis să nu participe la inaugurarea succesorului său la Casa Albă, încălcând astfel una dintre cele mai vechi tradiții ale republicii americane și transferului pașnic de putere.
Este pentru prima oară în ultimii 151 de ani când un președinte refuză să participe la ceremonia de învestire a succesorului său. Ultima oară, un astfel de eveniment s-a petrecut în 1869, când președintele Andrew Johnson a refuzat să participe la învestirea succesorului său, Ulysses Grant.
Trump a plecat la bordul elicopterului prezidențial, Marine One, care a aterizat pe peluza din fața Casei Albe în jurul orei 8 dimineața, ora Washingtonului (15:00, ora României).
Subalternii săi au declarat că în ultimele zile Trump a fost furios și izolat la Casa Albă. CNN scria săptămâna trecută că persoanele care îl consiliază au decis să facă în așa fel încât să reducă cât de mult posibil aparițiile sale publice pentru a evita ca acesta să facă declarații nesăbuite cu privire la insurecția din 6 ianuarie.
În ultimul său discurs oficial, un clip înregistrat, Trump a spus că „se va ruga pentru succesul” viitoarei administrații, însă a refuzat să-l numească sau să îl pomenească pe succesorul său la Casa Albă, Joe Biden.
În ultima sale ore de mandat prezidențial, Donald Trump a grațiat 143 de persoane. Printre cei care au primit iertarea prezidențială se numără fostul său strateg Steve Bannon, dar și celebrități precum rapperul Lil Wayne și persoane cu condamnări pentru fapte grave de corupție. Totuși, Donald Trump n-a mers până într-acolo, încât să-și acorde preventiv grațiere pentru el ori membrilor familiei sale. (sursa)