După întâlnirea între patru ochi Orban-Iohannis și oferta făcută de Dan Barna celor de la PNL pentru deblocarea discuțiilor, președintele peneliștilor ar fi pus pe masa viitorilor parteneri o nouă variantă: el să revină în funcția de premier.
Președintele Klaus Iohannis nu a respins din fașă ideea reinstalării ca premier a lui Ludovic Orban, spun surse liberale pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Poziția șefului statului este că dacă se va contura o majoritate parlamentară în jurul lui Ludovic Orban, atunci el va analiza varianta, potrivit surselor citate. Cu alte cuvinte, Klaus Iohannis așteaptă să afle dacă USR PLUS și UDMR acceptă o asemenea soluție.
Surse politice citate de digi24.ro susțin că Orban ar fi explicat și că este posibilă revocarea lui Florin Cîțu din poziția de premier propus de PNL, respectiv Biroul Politic Național al partidului să facă o altă propunere.
În această situație, USR PLUS ar avea dreptul să primească funcția de președinte al Camerei Deputaților, pentru Dan Barna, și discuțiile s-ar debloca, pentru că Orban, care țintea și el până acum această funcție, ar urma să o primească pe cea de prim-ministru.
Potrivit informațiilor digi24.ro, cei de la USR PLUS aflaseră de această mutare a lui Ludovic Orban de luni seara, când, se pare, președintele PNL ar fi încercat să obțină sprijinul liderilor din partidul său pentru a doua sacrificare a lui Florin Cîțu.
Cei de la USR PLUS ar fi cerut un timp de gândire pentru a decide cum să procedeze în această nouă situație, în timp ce Ludovic Orban încearcă să adune susținere pentru o posibilă nominalizare a sa ca premier.
În acest sens, a avut o întâlnire cu parlamentarii minorităților naționale, care pot asigura 18 voturi la învestirea Guvernului.
Ludovic Orban i-a convocat pe liderii PNL la o ședință informală la sediul partidului. Surse din partid susțin că ar intenționa ca mâine să convoace ședința BPN pentru a retrage nominalizarea lui Florin Cîțu. (sursa)