Astăzi sărbătorim 161 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. Ca în fiecare an de după 1859 ne amintim cât a fost de greu, cât a fost de complicat și cât de ușor putea să nu se întâmple atunci. La fel ca și momentul 1918, și într-un context european nu mai puțin complicat, momentul 1859 a reprezentat un mare succes al elitelor românești unioniste – pentru că o parte a elitelor românești era împotriva Unirii din diverse motive, unele legate de corupție, altele de lipsa de încredere, altele de frică sau lipsa de viziune. Tot la fel ca în 1918 – dar fără sutele de mii de morți din Marele Război, fruntașii români de la 1859 au reușit să folosească interesele divergente ale puterilor europene pentru propriul interes, legitim, al românilor. Diplomatic, din punctul nostru de vedere, cele două momente reprezintă cele mai mari reușite ale românilor până la aderarea la NATO și la Uniunea Europeană.
Celor care au făcut posibile aceste momente fundamentale ale istoriei noastre le suntem datori nu doar cu recunoștință – pentru că patriotismul declarativ e facil; le suntem datori cu preluarea exemplului! Avem tendința de a privi spre eroii noștri ca spre un corp oarecum separat de noi, de restul, de marile mase. Desigur, prin ce au realizat, prin jertfa lor în unele cazuri, ei au și trebuie să aibă un loc special în memoria noastră. Dar nu separat de noi și nu doar o dată pe an!
Ce uităm de multe ori este faptul că eroii noștri erau oameni, iar cei din istoria recentă erau, în majoritatea cazurilor, politicieni – cu bune și cu rele. Pentru noi, cei de azi, contează mai puțin ce spunea presa vremii sau opinia publică despre unul sau altul dintre fruntașii români, dar la vremea respectivă, pentru cei de atunci, conta! La vremea respectivă acești oameni erau eroi, deja, pentru susținătorii lor, dar erau departe de a reprezenta așa ceva pentru cei care îi vedeau altfel… Și așa va fi mereu. Iar Cuza, de exemplu, nu a fost deloc ferit de controverse, unele probabil foarte îndreptățite.
Pentru noi cei de azi, însă, este important să vrem să fim ca ei, să facem ce au făcut ei, zi de zi, fiecare la locul său. Să nu ne lăsăm amăgiți de zgomotul prezentului care, de multe ori, face realitatea imposibil de cernut. Cea mai bună și mai folositoare formă de recunoștință și de cinstire a eroilor noștri este să le trăim exemplul acum, azi: să nu depășim pe linie continuă, să oprim la semafor, să nu aruncăm gunoaie pe străzi, să ne uităm la cei aflați în nevoi, să nu chinuim animalele – pentru că ne dezumanizează (!), să ne facem lucrul nostru cu seriozitate și da, să ne intereseze direct și concret soarta acestei țări, nu comentând doar la ce ne spune televizorul sau internetul, ci trăind ca și cum ne-ar interesa. Pentru că, și credem cu tărie, fiecare româncă și fiecare român de acum, poate fi un erou.
Prin urmare, da! Noi credem că româncele și români ar fi capabili să facă Unirea și azi. Ar fi la fel de greu, la fel de complicat, la fel de ușor să ratăm momentul și nu am fi toți de acord asupra celui mai bun mod de implementare. Nimic din ce am realizat în istoria noastră nu s-a întâmplat pentru că TREBUIA să se întâmple! S-a realizat pentru că niște oameni – uneori puțini, au avut voință, nu s-au lăsat descurajați și nu a plecat din țară decât ca să revină mai buni și să se implice, fiecare la locul său, atunci când au revenit.
Dacă ne lăsăm eroii doar în icoane nu vom face niciodată ce au reușit ei să facă.
