Biroul Electoral Județean a admis azi plângerea formulată de reprezentanții PSD cu privire la numeroasele reclame ilegale publicate în presa locală online de controversatul Viorel Cataramă, candidatul PRO România care a aterizat în Bihor în căutarea unui loc călduț de senator.
Doar că, ajuns în Bihor, Cataramă a adus cu el obiceiuri ciudate de a face campanie electorală, nespecifice județului nostru. Adică a încălcat în mod repetat legea 208 din 2015 privind alegerea Parlamentului, folosind materiale de propagandă electorală defăimătoare la adresa altor partide.
În mod normal, partidul Pro România trebuie acum să înlăture de pe toate mediile de difuzare materialele de propagandă electorală defăimătoare la adresa PSD.
De asemenea, reprezentanții PSD au solicitat sesizarea poliției în vederea sancționării contravenientului.
În mod ciudat, nu știm ca reprezentanții PNL, afectați în mod egal de reclamele ilegale, să fi inițiat un demers similar. O tăcere complice?