Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat recent într-un interviu acordat presei belgiene că Uniunea Europeană „își va apăra fiecare centimetru din teritoriu” în fața provocărilor rusești. Afirmația sună ferm, mobilizator, dar ascunde o problemă fundamentală: Uniunea Europeană nu are o armată proprie și nici nu deține competențe de apărare colectivă.
Apărarea Europei este, în fapt, asigurată de NATO și de armatele naționale. Tratatul Uniunii Europene este clar: pentru statele membre care fac parte și din Alianța Nord-Atlantică (majoritatea, inclusiv România), NATO rămâne fundamentul apărării colective. Nu Comisia Europeană.
Sigur, în ultimii ani, UE a făcut pași pentru a-și dezvolta un „pilon de securitate”: fonduri pentru industria de apărare, mecanismul European Peace Facility care finanțează armament pentru Ucraina, inițiative de achiziții comune. Dar acestea sunt măsuri complementare, economice sau logistice. Nu există o „armată europeană” și nici un lanț de comandă militar sub steagul albastru cu stele galbene.
Când Ursula vorbește despre „apărarea fiecărui centimetru”, ea împrumută/plagiază retorica NATO. Doar că există o diferență crucială: în spatele NATO se află armate, echipamente, planuri de apărare, și, mai ales, Statele Unite!!!
În spatele Uniunii Europene stau instituții politice și economice. Afirmațiile Ursulei riscă, deci, să creeze confuzie și să alimenteze iluzia că UE ar putea înlocui NATO pe plan militar.
Realitatea recentă confirmă această discrepanță. Drone și rachete rusești au traversat spațiul aerian al Poloniei și României. Răspunsul a venit din partea armatelor naționale și a NATO, nu din partea Comisiei Europene. Bruxelles-ul a putut cel mult să condamne, să sancționeze (cele 19 seturi de așa-zise sancțiuni sunt rușinea lumii!!!) și să promită fonduri pentru muniție. Dar apărarea propriu-zisă a fost și rămâne o chestiune de suveranitate și de alianță militară. Adică, N A T O.
De altfel, tocmai aici este problema: Comisia Europeană riscă să se abată de la rolul său real.
Oamenii din Europa așteaptă de la Bruxelles soluții la crizele de zi cu zi: prețurile la energie, inflația, migrația, agricultura sufocată de reguli birocratice. În loc de asta, Ursula preferă să se erijeze în lider militar, cu declarații tari despre „apărarea teritoriului”.
Nu negăm nevoia unei Europe mai unite în fața agresiunii rusești. Dar adevărul e simplu: apărarea colectivă este în mâinile NATO. UE poate finanța, poate stimula industria de apărare, dar nu poate trimite trupe, nu poate activa articolul 5 și nu poate garanta militar siguranța cetățenilor săi.
Afirmațiile Ursulei nu fac decât să adâncească un clivaj între așteptări și realitate.
Cetățenii europeni au nevoie de lideri onești, care să spună clar unde se termină competențele Uniunii și unde începe rolul NATO. În caz contrar, riscăm să trăim într-o permanentă dublă iluzie: că UE ar fi o superputere militară și că problemele concrete din viața de zi cu zi ar putea fi rezolvate cu declarații de forță. Nu este cazul.
