Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj Avangarde spun că mareşalul Ion Antonescu a fost un erou, 35% dintre persoanele cu studii superioare chestionate fiind de acord cu aecastă afirmaţie. Cei care îl consideră criminal de război reprezintă 35%, 41% dintre persoanele cu studii superioare având această opinie. 59% dintre cei chestionaţi consideră că mişcarea legionară a fost o organizaţie criminală.

La întrebarea ”Din punctul dumneavoastră de vedere mişcarea legionară a fost o organizaţie criminală?”, 59% dintre cei chestionaţi au răspuns afirmativ, 17% au răspuns negativ, iar 24% nu ştiu sau nu răspund.

În funcţie de nivelul de educaţie, 73% dintre persoanele cu studii superioare intervievate consideră că mişcarea legionară a fost o organizaţie criminală, în timp ce 14% dintre acestea au o opinie contrară.

Procentele diferă în cazul persoanelor cu studii gimnaziale sau liceale, unde puţin peste 50% consideră mişcarea legionară ca fiind organizaţie criminală, în timp ce 23% dintre cei cu studii gimnaziale şi 17% dintre cei cu studii liceale au o opinie contrară. 

29% dintre cei chestionaţi afirmă că mareşalul Ion Antonescu a fost un erou, în timp ce 35% îl etichetează ca fiind criminal de război. 36% dintre cei chestionaţi nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.

35% dintre persoanele cu studii superioare chestionate, 27% dintre cele cu studii liceale şi 18% dintre cele cu studii gimnaziale îl consideră erou pe Antonescu. Sunt de părere că Ion Antonescu a fost un criminal de război 41% dintre cei cu studii superioare, 33 % dintre cei cu studii liceale şi 32% dintre cei cu studii gimnaziale. 

Nu ştiu sau nu răspund la această întrebare 50% dintre cei cu studii gimnaziale, 40%  dintre cele cu studii liceale şi 24% dintre cei cu studii superioare.

Subiecţii au fost întrebaţi dacă  sunt de acord sau nu cu afirmaţia „Să facem o ţară ca soarele sfânt de pe cer” – reprezentând un slogan legionar – autorii sondajului precizând că nu ştiu dacă respondenţii au asociat sloganul cu Mişcarea Legionară.

50% s-au declarat de acord cu acest slogan, 38% nu au fost de acord, iar 12% nu ştiu sau nu răspund.

 Au fost de acord cu afirmaţia 51% dintre cei cu studii superioare, 50% dintre cei cu studii liceale şi 48% dintre cei cu studii gimnaziale.

Nu au fost de acord 41% dintre cei cu studii superioare, 36% dintre cei cu studii liceale şi 38% dintre cei cu studii gimnaziale.

Sondajul a fost realizat în perioada 19 – 28 august, telefonic, pe un eşantion de 1.100 de subiecţi, în vârstă de peste 18 ani. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3%. (sursa)

Articolul precedentPeste 60% dintre francezi doresc dizolvarea parlamentului şi organizarea de noi alegeri, arată un sondaj
Articolul următorRomânii, din ce în ce mai atenți la siguranța lor online. Numărul excrocheriilor semnalate a crescut cu 40% într-un singur an