De patru ani ni se repetă obsesiv un refren: „Uniunea Europeană a lansat cel mai mare plan de investiții din istoria sa – PNRR, Mecanismul de Redresare și Reziliență, aproape 724 de miliarde de euro, bani gratuiți sau cu dobândă mică, în schimbul reformelor și investițiilor.” Ce a urmat? O avalanșă de PowerPointuri, comitete, jaloane, grafice și „comunicări strategice”.
Dar în iunie 2025, realitatea e rușinos de clară: mai puțin de jumătate din acești bani au fost efectiv folosiți, iar jaloanele – acele condiționalități pe care guvernele le-au acceptat senin în schimbul banilor – sunt rămase pe hârtie în multe capitale europene.
Și nu, nu vorbim despre Bulgaria sau România. Vorbim despre Suedia, Irlanda, Olanda – trei țări în care te-ai aștepta ca eficiența administrativă să se măsoare în precizie elvețiană.
Suedia: somn verde și digital
Cine ar fi crezut? Suedia, campioana auto-declarată a digitalizării și neutralității climatice, e abia la început de drum în implementarea propriului PNRR. A cerut doar 3,2 miliarde de euro (granturi, nu împrumuturi) și totuși, nici măcar 20% din acești bani n-au fost absorbiți până în iunie 2025. Mai mult, unele jaloane au fost respinse de Comisia Europeană, în special cele legate de tranziția verde – da, în patria ecologiștilor nordici.
Irlanda: pe loc repaus
Irlanda a tratat PNRR ca pe o problemă secundară. Planul a fost depus târziu, reformele abia au început, iar fondurile – doar vreo 1 miliard de euro – stau în așteptare. Până la jumătatea lui 2025, absorbția nu depășește 25%, într-o țară care se laudă cu creșteri economice-record și X firme de tehnologie pe metru pătrat.
Olanda: când reforma dă în bâlbâială
Țările de Jos, alt etalon de guvernare eficientă, au încurcat PNRR-ul în meandrele negocierilor politice interne. Reforma pieței muncii? Controversată. Reforma fiscală? Blocată. Deși au capacitatea administrativă, le lipsește consensul – și rezultatul e previzibil: plan întârziat, bani neabsorbiți, jaloane suspendate. Nicio mare diferență față de Sud sau Est, doar un vocabular mai politicos.
Adevărul gol-goluț: Europa se blochează în propriile reguli
Absorbția totală la nivelul Uniunii Europene e de sub 49% în iunie 2025. Comisia tace diplomatic, miniștrii vorbesc în clișee, iar cetățenii – care ar fi trebuit să vadă școli renovate, spitale digitalizate, infrastructură verde – nu văd nimic. Sau foarte puțin.
La 18 luni de termenul-limită (decembrie 2026), DACĂ nu va fi prelungit, prea puține state pot spune că PNRR e un succes. Germania, da. Poate și Portugalia. Restul? O Europă a PowerPointului, cu promisiuni frumoase și implementare aproape inexistentă.
Și atunci ce facem? Ne mințim frumos?
Cât timp vom mai asculta elitele birocratice vorbind despre „pilonii coeziunii verzi și digitale” în timp ce fondurile stau nefolosite, iar reformele se blochează în comitete?
Poate e timpul să recunoaștem: PNRR nu este un eșec est-european. Este o criză europeană de voință, claritate și viteză. Când Suedia și Irlanda sunt în coada clasamentului, când Olanda se bâlbâie și Germania rămâne o excepție – e clar că problema nu e la Est. Problema e în Bruxelles. În metodă, în rigiditate. Poate chiar și în model.
Date folosite în acest articol:
- Comisia Europeană – Recovery and Resilience Scoreboard (iunie 2025)
- Curtea Europeană de Conturi – Raport special RRF 2024
- Consiliul UE – Evaluări naționale 2024/2025
