Nicușor Dan este al cincilea președinte al României post-decembriste.
Dar, în esență, este, sau riscă să fie, doar o nouă versiune a aceluiași ciclu: promisiune, entuziasm, dezamăgire. Niciun președinte din ultimii 35 de ani nu a reușit să fie ceea ce românii sperau că va fi. Iar asta nu spune ceva doar despre ei, ci și despre noi.
Campaniile prezidențiale din România au ajuns un spectacol ciudat: se promit salarii, spitale, autostrăzi, reforme în educație și agricultură — ca și cum președintele ar fi un super-premier sau un manager general al țării. Se vorbește în lozinci generale și în termeni de „viziune”, ignorând un adevăr simplu și rece: Constituția României oferă Președintelui atribuții limitate, clare și, în bună măsură, ceremoniale. Mai ales într-un regim parlamentar semi-prezidențial ca al nostru.
Dezamăgirea noastră vine, deci, și din necunoaștere. Așteptăm de la un om o salvare colectivă, un salt istoric, o schimbare radicală — când, de fapt, rolul președintelui e altul: să vegheze la echilibrul puterilor în stat, să desemneze un premier, să conducă politica externă și să fie un simbol de stabilitate. Atât. Nici mai mult, nici mai puțin.
Dar așteptarea ne-a fost alterată. Regimul Băsescu a extins, prin forță, controversă și conflict, granițele informale ale funcției prezidențiale. Ne-a obișnuit cu ideea că președintele trebuie să fie un jucător, un „om de acțiune”, un intrus în toate domeniile. Cel care a urmat — Iohannis, și vom vedea cu Nicușor Dan — a încercat fie să copieze modelul, fie să se delimiteze complet de el. Niciuna dintre variante, în cazul Iohannis, nu a produs rezultate pozitive.
Și totuși, îi votăm. Ne punem speranțele în ei, chiar și când nu mai credem. Căutăm altceva, o direcție, un sens. Asta nu e greșit. Dimpotrivă, e omenesc. Dar poate ar fi timpul să așteptăm mai puțin și să judecăm mai realist.
Adevărul este că, astăzi, Nicușor Dan este președintele României. Pentru cinci ani. Nu mai este candidatul salvator, outsiderul matematician, omul netuns și cu rucsac. Este șeful statului, cu tot ce implică această funcție — responsabilitate, limitări, SAU compromisuri!…
Primul lui test real este cel al noului guvern. Vom vedea în curând dacă va fi doar un președinte care mimează echilibrul sau unul capabil să impună respect instituțional fără a călca Constituția în picioare. Vom vedea dacă este din materialul rar al celor care înțeleg puterea tocmai prin reținerea de a o folosi abuziv.
Până atunci, nu putem decât să îi dorim succes. Nu pentru el, ci pentru noi toți.
