Salut, numele meu este Bereczki Laszlo și sunt inițiatorul petiției care are ca și scop reintroducerea trenului atât de călători cât și cel de marfă pe ruta Oradea-Vascau.
Aceasta linie este abandonată de mai multi ani.
Linia ar trebui reabilitată, nu am speranțe că voi primi un răspuns pozitiv, dar macar sa ne dea un orizont de timp.
Sunt vloger de călătorii, am un canal de Youtube cu mii de abonați (Laszlo Oradea), și știu cât de important e conectivitatea între localități.
Mai exista factorul economic al zonei, mai ales că vor fi două parcuri industriale în zona Beiuș – Stei , deci e cu atât mai important sa existe aceasta conexiune.
In aceasta parte a județului Bihor, in ultimii ani s-au făcut foarte multe investiții, DN76 a fost reabilitat, avem centura orașului Beiuș, companii private care și-au deschis punct de lucru în zona. Un caz fericit și bun de urmat este a orașului Stei care în ultimii ani a atras fonduri europene în valoare de 90 de milioane de Euro. Să nu uităm că acest mic orășel are puțin peste 5 mii de locuitori.
Ținând cont de toți acești factori este cu atât mai important sa existe toate formele de transport în zona și oamenii să aibă toate alternativele de transport.
Este o acțiune civica, va las un link mai jos, cu acesta petiție. Vă mulțumesc!
Eu susțin această campanie – vă rog semnați și voi: https://campaniamea.declic.ro/petitions/reluarea-trenurilor-oradea-vascau?source=web-share-api-button&utm_source=web_share_api&share=64685253-de11-4dba-a488-c8d9dbab1496