Democraţii îşi vor păstra majoritatea restrânsă în Senat în următorii doi ani, conform proiecţiilor CNN, după victoria din Nevada. Democraţii au acum 50 de locuri în Senat faţă de 49 de locuri ale republicanilor. Realegerea senatoarei democrate aduce numărul de aleşi democraţi în Senat la 50 din 100, ceea ce permite partidului lui Joe Biden să păstreze controlul asupra camerei superioare a Congresului. Conform Constituţiei, vicepreşedinta Kamala Harris are puterea de a departaja senatorii.

În Nevada, CNN prevede că senatorul democrat Catherine Cortez Masto, fost procuror general de stat, l-a învins pe republicanul Adam Laxalt, succesorul ei în biroul procurorului general. Conform CNN, Cortez Masto a obţinut 48.7 la sută din voturi, faţă de 48.2 la sută câştigate de Laxalt.

Mandatul unui senator are şase ani şi la fiecare doi ani sunt reînnoite circa o treime din locurile de senatori.

Democraţii îşi apără, de asemenea, un loc în Georgia, unde senatorul democrat Raphael Warnock şi republicanul Herschel Walker se îndreaptă spre un nou tur de scrutin la 6 decembrie.

Republicanii, care nu au atins valul aşteptat în timpul acestui scrutin, tradiţional defavorabil partidului de guvernământ, par totuşi în măsură să recâştige o majoritate în Camera Reprezentanţilor, ceea ce i-ar ajuta să lanseze numeroase anchete parlamentare asupra administraţiei lui Joe Biden sau a celor apropiaţi lui.

Dar fără Senat, ei nu vor putea să adopte legi contrare obiectivelor acestuia, în special cu privire la avort sau schimbările climatice, sau să blocheze numirile judecătorilor, ambasadorilor şi oficialilor guvernamentali.

În plus, victoria lor promite să fie mult mai strânsă. Canalul NBC News a estimat sâmbătă dimineaţa o majoritate fragilă de cinci locuri pentru republicani, cu 220 de aleşi faţă de 215 pentru democraţi.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentPatru ţări mediteraneene din UE se plâng de povara migranților şi cer intervenţia Comisiei Europene
Articolul următorPoliţia Română atrage atenţia asupra înşelăciunilor privind tranzacţionarea de criptomonede / Până în prezent, la nivel naţional, sunt înregistrate peste 260 de dosare penale