1. Democrații au făcut tot ce au putut pentru a pierde aceste alegeri și au reușit: au pierdut Președinția, au pierdut Senatul, vor pierde probabil și Camera Reprezentanților (cu majoritate Republicană și în prezent). Cum? Printr-o atitudine superioară față de alegătorii proprii și față de americani în general, oferindu-le TOATE motivele pentru a nu vota cu Trump și NICIUNUL real pentru a vota cu ei. Au încercat să îi ia pe oameni de proști – fără soluții, doar lozinci – iar aceștia au reacționat la vot. Ce a făcut Trump? A vorbit liber (și autentic – orice ar însemna asta), pe limba TUTUROR, sau a majorității, după cum se vede și, chiar dacă ni se poate părea că a spus prostii, măcar a articulat ceva, ORICE, la nivel de acțiune.
  2. Albii au votat pentru Kamala Harris, iar hispanicii și afro-americanii în creștere pentru Trump, față de 2020. În mod ciudat, deși a fost constant prezentat (de toți!) drept rasist și fascist, Trump, bărbat alb, în vârstă, miliardar, a avut mai mult succes la minoritățile etnice – exact în statele în care a contat – decât Harris, o femeie de culoare și mult mai tânără.
  3. Tinerii, că tot vorbeam de ei, nu s-au mobilizat pentru Harris. Mai ales cei de culoare. Cei pe care Obama, în înțelpciunea lui, îi arăta cu degetul înainte de vot…
  4. Femeile au votat mai puțin pentru Kamala Harris decât pentru Biden în 2020! Nu s-au mobilizat pentru Harris la fel cum nu s-au mobilizat pentru Hilary Clinton, pentru că – spre deosebire de ce susțineau sau sperau Democrații, au votat ca OAMENI, nu ca femei! De gândit pentru toți cei care nu mai obosesc să împartă lumea și societatea în categorii
  5. Față de 2016, de data aceasta Donald Trump a câștigat nu doar electori, dar și votul popular. O diferență de aproximativ cinci milioane! O fi însemnând ceva pentru Democrați?… Nu, vă asigur! Democrații vor începe să dea vina pe toată lumea, pe categorii, doar pe ei nu. Apropo! NU A FOST DESPRE ECONOMIE! Cu o inflație de 2,4% și un șomaj de 4%, NU a fost despre economie! A FOST DESPRE NIVELUL DE TRAI!!
  6. Politicile identitare (identity politics) s-au dovedit FALIMENTARE! Oamenii, indiferent ce au încercat Democrații, au arătat că sunt la fel indiferent de sex sau culoare, că au același preocupări și nu s-au lăsat dezbinați pe criterii artificiale.

7. Tema avortului – SINGURA pe care Harris a marșat cu adevărat în campanie, s-a dovedit lipsită de interes major pentru populație în ansamblu la nivel de decizie de vot. Altfel, s-a discutat despre ea de zeci de ani și se va discuta și în următoarele decenii. În presă și pe Internet…

8. Imigrația necontrolată a contat mai mult chiar decât economia! UE nu pare să audă și să vadă… Americanii, de orice culoare, vor ca în țara lor să se intre pe la vamă.

9. Presa, 99% din ea, alături de toate casele de sondaje, a eșuat iarăși. Cursa nu a fost nici pe departe atât de strânsă pe cum se anunța! A fost vorba ori despre incompetență, ori despre ascunderea informațiilor. De asemenea, sprijinul masiv al celebrităților (precum Taylor Swift) a ajutat-o pe Harris eventual în a nu pierde și mai rău, dar atât. La fel și MILIARDELE cheltuite în campanie.

10. Din moment ce Trump îi miroase (toți au fost împotriva lui Trump în UE, cu câteva excepții precum Orban), EUROPA va trebui, probabil, să arate ce face cu propriile miliarde investite în apărare, unde se duc (o parte merg oricum/deja la companiile americane, clar!) și cum poate (cum putem, de fapt) să reziste fără sprijin american (deși sprijinul va continua!), la înălțimea vorbelor pe care le aruncăm în vânt! Sau, după cum s-a văzut ieri – când toți liderii care îl criticau s-au grăbit să-l laude – ne vom înghesui la omagii și osanale către Trump. Apropo de valori, care țin doi pași, până dai de realitate…

BONUS – Problemele PENALE ale lui Trump, condamnat deja pe 34 de capete de acuzare (!), cu o nouă sentință amânată de Justiția liberă americană (desigur) până după alegeri (26 noiembrie) și cu alte zeci de dosare pe rol sau în așteptare, nu doar că nu i-au afecat pe americani la vot ci, dimpotrivă, par să-i fi îndreptat către el…

Victoria lui Trump este, oricum am suci-o, o oglindă.

Articolul precedentAngajamentul PSD: sprijinim angajații cu salariul minim
Articolul următorZelenski vine azi la Budapesta pentru a se întâlni cu liderii europeni / Ungaria găzduiește un summit informal al UE şi o reuniune a Comunităţii Politice Europene