Cel puţin 158 de persoane au murit în urma inundaţiilor dramatice care au devastat sud-estul Spaniei, dar numărul lor ar putea crește, scrie joi El Mundo, fiind vorba despre un bilanţ actualizat.
Numărul românilor daţi dispăruţi în urma inundaţiilor din Spania crescuse la 22, însă ulterior MAE a aflat că 6 dintre ei sunt în siguranţă.
Astfel, MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile cu privire la posibila dispariție a 16 cetățeni români și menține contactul permanent cu autoritățile spaniole, verificările fiind în desfășurare.
Nou cod roşu
În plus, MAE anunţă că a fost emis cod roşu de fenomene meteo extreme pentru provincia spaniolă Castellon, fiind prognozate precipitaţii abundente, ce pot acumula 180 litri/m2 pe o perioadă de 12 ore. Potopul va fi însoţit de grindină şi descărcări electrice.
Cele mai afectate localităţi sunt următoarele: Peñíscola, Torreblanca, Vall d’Alba, Vila-real, Oropesa, Segorbe, Viver, IES Viver-Jérica, Les Coves de Vinromà, Xert, Tírig, La Salzadella, Forcall, Olocau, La Mata, Sant Mateu, Vinaròs, Castelló de La Plana, Betxí, Borriana şi Almassora.
În acest context, autorităţile de protecţie civilă au emis noi recomandări cetăţenilor de a rămâne în interior, în punctele cele mai înalte ale caselor, iar în ipoteza în care se află în exterior să se adăpostească spre zone mai înalte.
Celulă de criză
Premierul Marcel Ciolacu a convocat miniştrii şi reprezentanţii mai multor instituţii guvernamentale pentru a discuta situaţia românilor din Spania.
La întâlnirea de lucru au fost miniştrii Externelor, Luminiţa Odobescu, Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, Sănătăţii, Alexandru Rafila, Transporturilor, Sorin Grindeanu, reprezentanţii Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Premierul le-a cerut să constituie un grup de acţiune pentru amenajarea, la Castellón, a unui centru logistic, prin intermediul căruia statul român să ofere ajutor românilor din Spania afectaţi de inundaţii.
De asemenea, şeful Executivului a mai cerut să se ţină permanent legătura cu autorităţile spaniole şi cu românii din Spania şi să se ofere sprijin, inclusiv prin asigurarea transportului pentru repatriere, în cazul în care vor exista solicitări în acest sens.
Anterior, Ciolacu a vorbit cu premierul spaniol Pedro Sanchez.
Ajutor pentru români din Spania
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana:
- +34 964.203.331;
- +34 964.216.008;
- +34 964.217.836;
- +34 964.203.234;
- +34 964.216.172;
- +34.964.212.446.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.
Trei zile de doliu în Spania
Salvatorii au continuat să caute persoanele dispărute în Spania, în timp ce au fost ridicate numeroase întrebări cu privire la modul în care una dintre cele mai dezvoltate națiuni ale lumii nu a reușit să răspundă în mod adecvat la o furtună extremă, scrie The Guardian.
Ministrul Apărării, Margarita Robles, a declarat pentru postul de radio Cadena Ser că o unitate militară specializată în operațiuni de salvare va începe joi să caute prin noroi și dărâmături, cu ajutorul câinilor, în zonele cele mai afectate.
Întrebată dacă numărul victimelor ar putea crește, Margarita Robles a spus: „Din păcate, nu suntem optimiști”.
Guvernul spaniol a anunţat trei zile de doliu naţional în urma inundaţiilor dramatice.
Cele trei zile de doliu au început joi, 31 octombrie, şi se vor încheia sâmbătă, 2 noiembrie, a declarat Victor Torres, ministrul pentru Politici teritoriale. (spotmedia.ro)