Una dintre marile companii europene din sectorul agricol a mai făcut o mutare de proporții pe piața din România, cumpărând un comerciant local care a făcut un profit de peste 98 de milioane de lei în ultimii trei ani. O privire de ansamblu relevă că este un pas spre consolidare pe nișa comercianților de grâne și bunuri agricole, una în care marii jucători sunt aproape exclusiv companii cu capital străin. Ziare.com prezintă cele mai recente informații despre acești giganți.
Agricultura a căpătat o nouă dimensiune în contextul războiului Rusiei contra Ucraina, când lanțurile de aprovizionare cu mâncare au fost temporar întrerupte. Azi, această activitate practicată din cele mai vechi timpuri a ajuns o operațiune globală, în care evenimentele din China, spre exemplu, pot avea reverberații pe piața alimentelor din Europa.
Complexitatea pieței are și un alt efect: îi aduce în centru pe comercianți – denumiți și traderi -, care, deși nu produc bunurile de consum, au un rol crucial în importuri și exporturi. Unii producători apreciază că piața cerealelor din România a ajuns să fie un monopol, piața fiind controlată de cei mai mari comercianți de pe glob, conform unor declarații oferite pentru Ziare.com.
În România, sectorul agricol este responsabil pentru circa 4% din produsul intern brut anual, arată datele Institutului Național de Statistică pentru anul 2022, ultimul pentru care sunt disponibile informații la acest moment. Deși România are, pe hârtie, milioane de ferme mici, jucătorii mari domină piața.
Astfel, nu este de mirare faptul că printre companiile care activează în acest sector în România se regăsesc și companii cu capital străin. Acestea sunt și printre cele mai importante din afacerile agricol. Spre exemplu, pe segmentul de cereale, o analiză recentă publicată de Ziarul Financiar arată că opt din primii 10 cultivatori din România au capital străin. În primele 100 cele mai mari ferme, 40 au în spate acționari din afara României, arată aceeași analiză.
Marii comercianți
Grupul elvețian Ameropa a cumpărat, printr-o firmă deja prezentă pe piața din România, pachetul majoritar al Agrotex SRL, o firmă care se ocupă de comercializarea cerealelor, conform unui comunicat de presă remis la 2 iulie. Aceasta din urmă este una dintre marile companii din sector, având anul trecut o cifră de afaceri de peste 646 de milioane de lei, conform informațiilor publice. Tranzacția trebuie finalizată și aprobată de Consiliul Concurenței, informează elvețienii.
Ameropa Holding AG se ocupă, în principiu, cu distribuția îngrășămintelor și cerealelor și are o prezență multinațională. Pe piața românească, elvețienii controlează Azomureș SA, cel mai mare producător de îngrășăminte din țară și unul dintre cei mai importanți angajatori din Transilvania. După cifra de afaceri, Ameropa Grains SA este cel mai mare comerciant de produse agricole din țară, arată un clasament pe baza datelor din 2022, realizat de o platformă de specialitate.
În 2023, Ameropa Grains a avut în România o cifră de afaceri de 8,12 miliarde de lei, dar aceste vânzări sunt mai mici decât apogeul de 8,57 miliarde de lei înregistrat în 2022, conform informațiilor publice.
Gigantul chinez China Oil and Foodstuffs Corp (COFCO), cel mai mare comerciant din țara asiatică, este pe locul al doilea în clasament, prin firma COFCO International România SRL. Datele pentru 2022, cele mai recente disponibile, relevă o cifră de afaceri de 7,65 miliarde de lei în România, cu un profit net de 111 milioane de lei. COFCO este o companie a statului chinez, iar COFCO International se ocupă de afacerile din cele 36 de țări în care activează, aducând venituri de 50 de miliarde de dolari în 2023, conform propriului site.
Colosul american Cargill Inc este și el prezent pe piața românească. Corporația din domeniul alimentar este printre cele mai mari companii private din lume fiind deținută în proporție majoritară de familia al cărei nume îl poartă. La nivel mondial, cifra de afaceri a Cargill a depășit 177 de miliarde de dolari, conform raportului anual.
În România, Cargill Agricultură SRL a avut vânzări totale de 5,14 miliarde de lei, cu un profit net de aproape 33 de milioane de lei anul trecut. Cel mai bun an pentru filiala română a corporației americane a fost 2022, când a raportat o cifră de afaceri de 5,59 miliarde de lei și un profit net de peste 191 de milioane de lei.
Viterra România SRL a avut, în 2023, cel mai bun an al său din toată perioada de 20 de ani de când se află pe piața din România. Compania a avut vânzări totale de 5,58 miliarde de lei și un profit net de peste 47 de milioane de lei. Viterra Ltd este numele unei companii canadiene, deținută de peste 10 ani de imensa corporație elvețiană Glencore plc, probabil mai bine cunoscută din activitatea sa marcată de controverse din sectorul minier.
România, teren fertil pentru marile afaceri
Ultimele date estimative ale Comisiei Europene arată că fermele din România vor produce suficient de mult porumb în acest an pentru a-i pe depăși producătorii din orice alt stat al blocului comunitar. Pe lângă primul loc la producția de porumb, fermele românești vor produce și a patra cea mai mare cantitate de grâu din Uniunea Europeană.
La nivel de producție și suprafață cultivată, România apare ca o țară a extremelor, având peste 2,9 milioane de ferme – peste 30% din fermele Uniunii Europei -, dar în care producția este dominată de marile ferme, arată o analiză recentă a Panorama. Cea mai mare fermă din România a ajuns să fie controlată de un mare producător din Emiratele Arabe Unite. Al Dahra Agriculture LLC a cumpărat Agricost SA și acum lucrează cele 57.000 de hectare din Insula Mare a Brăilei. Această companie este și cea care încasează cele mai mari subvenții europene, conform datelor publice. (ziare.com)