Compania de Autostrăzi va livra în următorii doi ani, până în decembrie 2025, încă aproape 360 de kilometri de autostradă, faţă de circa 970 de kilometri în prezent. Aproape 320 de kilometri de autostradă sunt în construcţie numai pe A7, Autostrada Moldovei, la care se adaugă tronsonul Sibiu-Piteşti din A1 şi Cluj-Oradea din A3. Deja noi oraşe sunt conectate la infrastructură modernă, cum ar fi Târgu-Mureş, care în ultimii doi ani a revenit pe radarul investitorilor şi a atras noi fabrici.

Bogdan Alecu: Ministerul Transporturilor a dat în 2024 undă verde CNAIR – companiei de investiţii în infrastructura rutieră – la mai bine de opt ani de la schimbarea strategiei CNADNR şi separarea activităţii în CNAIR – compania de administrare şi CNIR, cea de investiţii.

„Compania Naţională de Investiţii Rutiere este una din cele două companii rezultate în urma reorganizării CNADNR. CNADNR practic a continuat din CNAIR, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Noi, CNIR, vom prelua tot ceea ce înseamnă investiţii, drumuri expres, autostrăzi, pasaje, variante opolitoare, urmând ca cei de la CNAIR să se ocupe doar de partea de întreţinere şi administrare, aşa cum spune şi numele de altfel. Odată cu dezvoltarea reţelei, am depăşit borna de 1.000 km de autostradă şi drumuri expres, dar nu trebuie să uităm de drumurile naţionale, care au o lungime considerabilă – peste 17.000 km. Este necesar o companie care să se aplece mai mult pe aceasta zonă de întreţinere, întreţinere care costă“, a explicat Gabriel Budescu în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF&CEC Bank.

Preluarea proiectelor este prevăzută în legea care a înfiinţat cele două companii, iar preluarea proiectelor se face prin ordin de ministru.

„La ora actuală avem un ordin de ministru care nominalizează primele şapte proiecte ce urmează să le preluăm. Şi, suplimentar, vom mai lansa noi un nou proiect, Bucureşti-Giurgiu. Astfel, cele şapte proiecte care au fost nominalizate în ordinul de ministru sunt Tg. Mureş-Tg. Neamţ, secţiunea de munte autostrăzii A8. Aceasta la rândul ei este cei 157 de km, ei sunt împărţiţi în 6 tronsoane. Două dintre ele au fost deja lansate la licitaţie de colegii din CNAIR. Celelalte patru cel mai probabil le vom lansa noi la în momentul preluării. Avem autostrada Tângu Neamţ- Iaşi-Ungheni care are 93,3 km. Este în fază finală studiul de fezabilitate. Probabil noi ulterior vom lansa execuţia lucrărilor. Avem de asemenea Braşov-Bacău. Avem de asemenea Ploieşti-Braşov, un proiect complicat“, a spus directorul.

El explică faptul că miza CNIR este de a accelera implementarea proiectelor prin urmărirea lor pas cu pas. Anterior, au existat mai multe proiecte care ajungeau şi la a treia licitaţie

„Eu mi-am propus să realizăm obiective în termenele licitate şi în condiţiile de calitate licitate. Să nu ajungem să ne mai blocăm, să întârziem, cum au fost cazuri când s-a ajuns la 4-6 ani în execuţia unui obiectiv, sau să le relicităm de nu ştiu câte ori. Îmi doresc să selectăm constructor care să poată executa aceste obiective, să urmărim mult mai îndeaproape contractul şi pe partea aceasta de urmărire contract cam la fel cu amenziile de circulaţie. În momentul în care constructorul ştie că este urmărit şi se aplică penalităţi încă de la bun început că a depăşit contractul cu 2-3 zile, o săptămână 2 săptămâni, se aplică penalităţi, el vede că este urmărit şi va face tot posibilul să rămână în contract şi să-şi îndeplinească cele asumate în contract“, a explicat directorul.

Ce va fi gata în următorii doi ani

 A0: sector nord (4,47 km)

Data finalizării: 4 octombrie 2024

 A0: sector nord (8,5 km):

Data finalizării: noiembrie 2025

 A1: Curtea de Argeş – Piteşti (30,3 km)

Data finalizării: 2025

Autostrada Ploieşti – Buzău (63,25 km)

► Dumbrava – Mizil (21 km). Termen: octombrie 2024

► Mizil – Pietroasele (28,35 km). Termen: octombrie 2024

► Pietroasele – Municipiul Buzău (13,9 km)

Autostrada Buzău – Focşani (82,44 km)

► Buzău – Vadu Paşii (4,6 km). Termen: 2024.

► Vadu Paşii – Râmnicu Sărat (30,8 km). Termen: 2025.

► Râmnicu Sărat – Mândreşti Munteni (36,1 km). Termen: 2025

► Mândreşti Munteni – Focşani (10,94 km). Termen: 2024

Autostrada Focşani – Bacău (95,9 km)

► Focşani – Domneşti Târg (35,6 km). Termen deschidere: 2025

► Domneşti Târg – Răcăciuni (38,78 km). Termen deschidere:  2025

Răcăciuni – Bacău (21,52 km). Termen deschidere:  2025

Autostrada Bacău – Paşcani (77,38 km)

Săuceşti – Trifeşti (30,3 km). Termen deschidere: 2025

Trifeşti – Gherăeşti (18,99 km). Termen deschidere:  2025

Mirceşti – Paşcani (28,09 km). Termen deschidere:  2025

Sursa: CNAIR, la solicitarea ZF.ro

Articolul precedentDupă ce dreapta a ținut zece ani la Cotroceni un turnător la Securitate și apoi, încă zece ani, un prost înfumurat, Ciucă ar fi al treilea tip de nenorocire pregătită de „forțele dreptei“ pentru următorul deceniu
Articolul următorDate surpriză! Românii se întorc acasă din Occident – În premieră, România are o balanță migratorie pozitivă (GRAFIC)