Cei trei acuzaţi de uciderea tinerei al cărei cadavru a fost găsit marţi, 11 iunie, într-un geamantan, pe strada Oneştilor din Oradea, dar şi torturarea surorii acesteia, aflată în spital în stare gravă, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile şi sunt cercetaţi pentru omor calificat prin cruzimi.
Tribunalul Bihor a dispus, miercuri, 12 iunie, “emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele inculpaţilor”, se arată în minuta postată pe portalul instanţei de judecată după ce, în prealabil, cei trei au fost audiaţi de procurorul care coordonează ancheta cazului.
În timpul zilei, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Cristian Ardelean a prezentat, într-o conferinţă de presă, o serie de fapte noi din ancheta care îi vizează pe cei trei suspecţi.
Femeia găsită moartă şi sora sa, subnutrită, maltratată într-un apartament, ar fi fost chinuite luni întregi de cei trei inculpaţi pentru că nu produceau destule venituri băneşti din prostituţie.
Cei trei suspecţi – Duca Erika, Roxana Gal şi Alin Omuţ – au devenit inculpaţi şi sunt cercetaţi pentru omor calificat prin cruzimi şi tentativă de omor calificat prin cruzimi.
“Persoanele bănuite de săvârşirea de omor asupra uneia dintre victime au devenit suspecţi, ulterior inculpaţi. Au fost reţinuţi în cursul serii de ieri, între orele 18,00-20,00, şi au fost puşi sub inculpare pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor prin cruzimi, cu privire la victima care a decedat, respectiv la cea de-a doua victimă aflată în spital s-a reţinut infracţiunea de tentativă de omor prin cruzimi. Cea de-a doua victimă care acum se află în spital într-o stare destul de gravă a suferit leziuni care necesită 30-40 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii. Actele medico-legale au concluzionat că statusul biologic al victimei traduce cel puţin un aport caloric extrem de scăzut în ultimele două săptămâni, iar leziunile constatate au pus în pericol viaţa victimei”, a declarat Cristian Ardelean.
Din probele administrate până acum, a relatat Ardelean, rezultă faptul că din martie-aprilie 2024 şi până la data de 10 iunie 2024, victima T.H., împreună cu sora ei T.R., au locuit în imobilul situat în Oradea, pe strada Grigore Moisil, alături de cei trei inculpaţi, un bărbat de 31 de ani, concubina acestuia în vârstă de 24 de ani şi o femeie de 28 de ani.
Cele două victime au fost supuse, în această perioadă, unor acte de violenţă fizice şi psihice ce pot fi catalogate drept cruzimi din partea celor trei inculpaţi, au fost înfometate, ţinute în condiţii deplorabile, în toaleta imobilului în care locuiau. Cele două victime erau nevoite să mănânce resturi alimentare din tomberoanele din zona blocului.
“Inculpaţii le reproşau celor două victime care practicau prostituţia că nu produc suficient de mulţi bani şi se pare că aceasta a fost şi cauza aplicării acestor agresiuni”, a menţionat procurorul Ardelean.
Cel mai probabil, T. H. şi-a pierdut viaţa sâmbătă, 8 iunie, iar după ce a fost ucisă, a fost băgată în geamantan şi ţinută în apartamentul din cartierul Nufărul până luni dimineaţa, 10 iunie, când a fost transportată de către Alin Omuţ cu o remorcă închiriată, acesta fiind şi cel care a anunţat poliţia a doua zi. Cea de-a doua victimă a fost găsită căzută în baie, într-o stare gravă, fiind într-o stare de malnutriţie extremă, apoi fiind transportată la Spitalul Judeţean. (sursa)