Minune în plantaţia unui fermier din Ţara Căpşunilor. Fructele pentru care a muncit încă de toamna trecută au crescut ca Făt-Frumos: sunt de trei ori mai mari decât cele dintr-un soi obişnuit şi deosebit de parfumate. Căpşunilor-gigant li s-a dus deja vestea: cumpărătorii vin și de la 120 de kilometri distanță pentru a gusta din deliciile parfumate.
Marinel Hotca – cultivator: Ne-am trezit la 5 şi am început la 6 fără 10 să culegem. Dacă îţi place un lucru şi îl faci cu drag şi pasiune, nu e greu.
Şi anul acesta, surpriza a fost mult mai mare faţă de alţi ani. La propriu. Căpşunile pe care Marinel le culege acum de pe cele 3 hectare au crescut ca Făt Frumos. Fructele sunt dintr-un soi deosebit numit “Asia” şi pot ajunge la 170 de grame. Mai exact, o căpşună-gigant cântăreşte cât trei obişnuite.
Vestea căpşunilor uriaşe s-a răspândit rapid
Anca a venit împreună cu familia de la 120 de kilometri pentru a vedea minunea cu ochii ei şi pentru a gusta. Pentru un kilogram de fructe proaspete a plătit 20 de lei.
Anca: Sunt foarte gustoşi. În zona asta sunt cei mai buni căpşuni.
Reporter: I-aţi cules pe cei mai frumoşi?
Anca: Majoritatea sunt frumoşi.
Marinel Hotca – cultivator: Nu i-am injectat, nu i-am stropit cu multe chimicale. Doar îngrăşământ natural, îngrăşământ de grajd. Unii evită să cumpere căpşuni, pentru că sunt prea mari.
Client: Părinţii mei când eram copil erau prod de căpşuni. Foarte rar erau fructele extraordinar de mari, nu mi se pare natural.
În pieţe, prețul unui kilogram de căpşuni este de 10-15 lei. Clienţii sunt pretenţioşi şi aleg după aspect şi… miros.
Client: Mă uit să fie proaspete, rosu şi să miroasă bine. Mă uit şi după mărime, să fie cât mai mari şi cât mai dulci. Dacă se simte mirosul de căpşună, pentru mine e bun
Satu Mare rămâne judeţul cu cea mai mare producţie de căpşuni. În Halmeu, sunt cultivate peste 400 de hectare, adică aproape 75% din producţia internă. În România, exporturile sunt însă şi de 100 de ori mai mici decât importurile. (sursa)