În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal. Cu toate că aceste suprafețe apar ca ciupercile după ploaie, de cele mai multe ori se dovedesc a fi insuficiente.
Afacerea care ia amploare în orașele României
Cristian Hitruc: Românii sunt tot mai dornici de mișcare, iar acest lucru se vede și din gradul mare de ocupare al terenurilor de fotbal din marile orașe ale țării. În municipiul Iași există zeci astfel de locații, iar ele sunt rezervate în permanență, mai ales la orele serii
Reporterii „Adevărul” au stat de vorbă cu deținătorii unui astfel de teren, care au declarat că afacerea pe care o au merge foarte bine și că terenul, special amenajat pentru fotbal, este închiriat în permanență.
„Am amenajat acest teren de fotbal în urmă cu aproximativ doi ani de zile. La început a fost puțin mai greu, până când au aflat oamenii de noi, dar ne-am promovat destul de mult pe internet. Pe Facebook există foarte multe grupuri, cu mii de persoane, care joacă fotbal în astfel de locații și ne-am folosit de acest lucru. În acest moment, putem spune că am ajuns la un grad de ocupare de 100%. Când vorbim despre acest procent, ne referim la orele serii, deoarece oamenii nu obișnuiesc să vină în timpul zilei”, a declarat proprietarul unui teren de fotbal din Iași.
Terenurile de fotbal, ocupate în totalitate
În acest moment, cel puțin în municipiul Iași, este greu de găsit o locație disponibilă, pentru practicarea sportului.
„Terenul este rezervat, de luni până duminică, în intervalul 18.00-24.00. Avem clienți care și-au făcut abonamente, vin săptămânal, în aceeași zi, la aceeași oră. Cei mai mulți clienți închiriază pentru două ore. Prețul nu este unul mare, vorbim de 180 de lei pentru o oră, în locația noastră. Este o afacere bună, investiția se atenuează în timp și apoi devine și profitabilă. În acest moment, la orice teren de fotbal din Iași sunăm pentru o rezervare, vom observa că nu mai sunt locuri disponibile”, a adăugat proprietarul terenului de fotbal. (sursa)