Astăzi începe postul Paștelui, un post considerat dur, care ține mult și are puține dezlegări la pește.

Mulți români respectă acest post, dar fac și o greșeală majoră. Părintele Vasile Ioana, unul dintre cei mai îndrăgiți din România, explică de ce lipsa cărnii din alimentație nu trebuie compensată cu alimente în exces.

„Adevăratul post este despre reducerea cantităților. Dacă tu mâncai multă carne, iar acum mănânci multă fasole, iar nu e bine. Adică vreau să ne cântărim. Duminică seara e lăsatul secului, vreau ca luni dimineață când ne trezim, când începe postul, pune-te pe cântar. Dacă ai 86 de kilograme, iar dacă la finalul postului ai 96, nu e în regulă. E adevărat că acum mâncăm mai mulți carbohidrați și avem o predispoziție să ne îngrășăm, dar dacă ai 86, la finalul postului trebuie să ai 80”, a declarat Părintele Vasile Ioana, în cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene.

„Căderea în lăcomie, creierul nostru se victimizează repede, iar aici este o legătură între ficat, creier și voință, e un triunghi. E cea mai grea ecuație a postului. Ficatul care mânca tot felul de lucruri până ieri.. te ia cu dureri de cap, și mie mi se întâmplă. Te enervezi, nu ți se mai pare nimic bun, de aia ți se spune că vin ispitele în post, nu ai voie decât o chestie mică din cămară, cumva interiorul tău se revoltă. Mulți cedează, dar voința ta de creștin care vrea să se apropie de Dumnezeu zice „Doamne, nu mă lăsa.” Nu e bine să folosim cantități mari”, a mai explicat preotul, potrivit romaniatv.net.

Articolul precedentOscarurile vasluiene, Ploscar, câştigate de filmul Doppenheimer, despre inventatorul dopului!
Articolul următorProiectul „Între Vecini”. Cum pot obține asociațiile de proprietari finanțare pentru instalarea de panouri fotovoltaice