Printre preocupările importante ale Camerei Deputaților în această legislatură s-au numărat și inițiativele cu privire la promovarea unor surse mai curate de energie, sustenabile, dar care, în același timp, să nu pună în pericol securitatea energetică a României – scrie deputatul bihorean Ioan Mang pe blogul său.
În climatul legislativ actual de la nivel european, consider că abordarea noastră a fost și este una constructivă, dar și echilibrată și înțeleaptă.
Măsurile necesare de protecție a mediului nu pot fi impuse din pix și din birou, ci trebuie luate prin dialog cu cei direct afectați de ele.
Am văzut acest lucru și cu ocazia protestelor recente și motivate ale agricultorilor, finalizate într-un mod fericit în urma discuțiilor dintre reprezentanții acestora și primul ministru Marcel Ciolacu, care au dus la soluții și măsuri benefice pentru noi toți. Pentru noi toți, pentru că a proteja agricultorii nu înseamnă doar a sprijini antreprenorii în perioade de criză, ci înseamnă și a apăra sectoare întregi și inter-conectate care contribuie la securitatea alimentară a României.
În acest context, zilele trecute agricultorii europeni au organizat un nou protest la Bruxelles.
Desigur, Comisia Europeană a cedat deja în anumite privințe și cu anumite măsuri, precum retragerea unor cote aberante de utilizare a unor pesticide, măsuri care, în primul rând, nu trebuiau luate. Vom vedea ce se întâmplă și cu inițiativele, născocite prin birouri la Bruxelles, privind impunerea unor cote anuale de terenuri pe care fermierii vor trebui să le lase nelucrate.
Este puțin probabil, cred eu, să se mai întâmple lucruri esențiale în actualul mandat de la Bruxelles, însă pachetul legislativ denumit Green Deal va fi iarăși promovat la finalul acestei veri, iar riscurile pentru multe sectoare ale economiei, pentru angajați și, iarăși, pentru noi toți, se vor multiplica!
De aceea, eu cred și sper că o listă comună de europarlamentari români de centru stânga și de centru dreapta, își va asuma nu lupta împotriva măsurilor bune pentru mediu, de care avem nevoie, ci lupta pentru măsuri echilibrate, atent programate și nu grăbite, dar mai ales luate numai prin dialog cu cei afectați.
Eu am dat astăzi exemplul fermierilor, dar mai există și alte sectoare, precum transporturile, construcțiile și, desigur, industria, pe care dacă nu suntem atenți le vom sacrifica pe altarul unor ideologii așa-zise verzi, iar apoi, nu doar la Bruxelles, ci peste tot în Europa, ne vom plânge de competiția neloială a altor state, de neputința noastră economică, de faptul că alte țări nu joacă după reguli, deși aceste reguli par dictate, cum spuneam, de ideologie și nu de realitate sau de nevoi. Nimic făcut sub imperiul urgenței, al isteriei și al dogmatismului nu poate fi cu adevărat folositor.
Din acest motiv, cred că viitorii noștri europarlamentari, vor trebui să promoveze împreună și cu multă energie – dând cu această ocazie și un bun exemplu de cooperare transpartinică mai rar găsit în Europa – măsuri care să nu afecteze sau chiar să distrugă sectoare economice întregi ci, dimpotrivă, măsuri de care România să beneficieze.
Este o șansă pe care îmi doresc mult să nu o ratăm și pe care, împreună, cred că o putem fructifica.
sursa – Declarație politică, 27.02.2024, Camera Deputaților