Cea mai mare eroare din istoria chimiei a fost în sfârşit remediată! Uniunea Internaţională de Chimie Pură şi Aplicată (IUPAC) a introdus oficial în tabelul periodic elementul ţociu (Ţc), la stânga mai vechiului element paladiu (Pd).
timesnewroman.ro: „Ambele sunt metale rare din grupa platinei, însă până recent, cel cu numărul atomic 45 se numea rodiu. O simplă încurcătură. De fapt trebuia să se cheme ţociu, după actorul de comedie Romică Ţociu. Pentru că e lângă paladiu, bineînţeles, iar Mendeleev era mare fan Ţociu şi Palade, încă de când a câştigat 500 de mii de lei la Teleeurobingo Show”, explică Petrică Lulache, cercetător la un institut din Tecuci.
Rodiul, numit astfel după fotbalistul Rodion Cămătaru, o să fie pus şi el undeva mai jos în tabel, a asigurat un reprezentant IUPAC.
„E o veste minunată. Romică a fost foarte necăjit când a aflat că Cornel e pe pereţi în toate laboratoarele, şi el… nimic”, a povestit un apropiat al lui Romică Ţociu. (sursa)