După primul război mondial, învingătorii au impus Germaniei foarte multe condiții necesare, dar și foarte multe extrem de umilitoare. În naivitatea politică a acelei epoci, în care oamenii de stat erau extrem de visători și de încrezători în bunătatea funciară a omenirii, s-a crezut că primul război mondial a fost conflagrația care a pus capăt tuturor războaielor, că, din cauza atrocității acelui război, a numărului mare de țări implicate și a numărului imens de victime, omenirea va face tot posibilul pentru a nu se mai întâmpla niciodată așa ceva. Dar, foarte repede după război și după Tratatul de la Versailles, omenirea a început să aibă griji mai mari decât să se preocupe cu atenție și îngrijorare de pacea lumii.

Patrick Andre De Hillerin: În urma unei aparente bunăstări, pe ruinele unei Europe care nu se vindecase nici pe departe pe deplin, a venit criza din 1929 care a pus la pământ economiile occidentale. Despre economia Germaniei nici nu prea mai are rost să vorbim. Și-a săpat groapa, ajutată și de vecinii francezi, și s-a așezat aproape resemnată cu mâinile pe piept, așteptând să moară.

SUA, în care criza

a lovit cel mai tare dintre toate țările învingătoare în primul război mondial, au devenit izolaționiste și și-au pierdut cheful de a se mai băga în conflicte de la mii de kilometri distanță. Ce se întâmpla în Europa devenise problema europenilor și asta nu-i mai privea pe cetățenii unei țări îngenuncheate de crah, ai cărei cetățeni ajunseseră să locuiască în număr foarte mare în tabere de refugiați din calea foametei, într-o cruntă migrație a sărăciei. În condițiile astea, nimeni nu a mai avut chef cu adevărat să vegheze ca Germania să respecte condițiile tratatelor post-război, mai ales pe cele referitoare la înarmare și la pregătirea militară. Așa că, din 1933, Germania a reînceput să se înarmeze. Și a făcut-o temeinic, nemțește, cu metodă, în timp ce restul lumii avea alte priorități.

Nemții și-au organizat industria grea pentru a produce armament nou și mult mai ucigător decât fusese produs până atunci vreodată. Și-au regândit filosofia militară și strategiile, și-au mărit și modernizat armata. Apoi și-au testat armele în războiul civil din Spania. Acolo au creionat rolul Luftwaffe, acolo au început să se gândească la Blitzkrieg.

Când au început al doilea război mondial, nemții erau pregătiți și aveau armament modern, ceilalți nu. De aceea au putut să cucerească atât de rapid aproape toată Europa și au putut intra ca în brânză, în prima fază, în URSS. Dacă Aliații ar fi vegheat ca Germania să respecte tratatele și să nu se reînarmeze așa cum a făcut-o, ar mai fi avut loc al doilea război mondial? Poate că da, dar nu în același fel. Dar la fel de bine se prea poate să nu mai fi avut cine să-l pornească. O Germanie neînarmată n-ar fi avut cum să emită pretenții la hegemonia mondială.

Dar nu numai în perioada

interbelică au greșit Aliații, neluînd în serios Germania și neintervenind la timp pentru a o împiedica să devină o superputere militară. Au făcut enorme erori strategice inclusiv în timpul războiului.

Albert Speer, arhitectul favorit al lui Hitler, a devenit, pe 8 februarie 1942, ministru al Armamentului/Industriei de Război, după ce Fritz Todt a murit într-u accident de avion. În memoriile sale, arhitectul nazist se arăta foarte mirat că, atunci când au început să bombardeze Germania, avioanele lor având deja baze de decolare care le permiteau să ajungă deasupra teritoriului nemțesc și să se și întoarcă, dacă aveau noroc, Aliații nu și-au concentrat atacurile asupra industriei, ci asupra țintelor civile. Speer scrie că dacă ar fi fost distruse doar câteva fabrici esențiale, precum cele care produceau rulmenți, a căror producție nu fusese mutată în subteran, economia de război a Germaniei ar fi încetat să funcționeze.

Este greu de spus dacă Aliații nu s-au gândit la asta sau au acționat în baza unui cinism calculat, de care au dat dovadă de mai multe ori de-a lungul acelui război. Trebuie să ne gândim doar la ignorarea informațiilor că Japonia urma să atace SUA, la numeroasele convoaie maritime lăsate la mâna submarinelor germane pentru a nu deconspira spargerea codurilor Enigma sau la faptul că armatele vestice și-au oprit înaintarea spre Berlin, pentru a-i lăsa pe sovietici să poată ocupa zonele de influență negociate la Ialta și să-și poată revendica statutul de egali întru victorie, prin ajungerea la Berlin. S-ar fi scurtat războiul dacă avioanele americane și britanice s-ar fi concentrat pe bombardarea industriei de război germane și nu pe raderea de pe fața pământului a unor orașe precum Dresda? Speer spune că da, iar noi nu vom ști cu adevărat niciodată. Știm, însă, că, în lipsa unor atacuri serioase asupra fabricilor nemțești de armament, industria de război a Germaniei și-a atins capacitatea maximă de producție tocmai spre finalul războiului, la jumătatea anului 1944. Înainte de debarcarea din Normandia, din 6 iunie 1944, Germania producea armament (mai ales armament greu, tancuri și avioane) pentru 270 de divizii, în condițiile în care avea desfășurate pe toate fronturile și în rezervă doar 150 de divizii.

Cumva la fel, dacă ne permiteți o paranteză, se întâmplă în prezent cu industria de armament a Rusiei. De când a început războiul din Ucraina, industria militară rusească s-a revitalizat, ajungând la 3.500.000 de angajați (2,5% din populație) și scoțând pe piața muncii, doar în ianuarie 2024, 520.000 de noi locuri de muncă. În ciuda embargourilor și a sancțiunilor la care este supusă, Rusia a găsit surse pentru materiile prime de care are nevoie, pentru componentele electronice necesare și pe care nu le produce ea. Cheltuielile militare ale Rusiei au ajuns la 7,5% din PIB, adică la aproximativ 168 de miliarde de dolari. Este mult pentru o țară supusă atâtor sancțiuni și atât de teoretic izolată, dar este foarte departe de bugetul militar al SUA.

Căci, de departe,

Statele Unite ale Americii cheltuiesc cei mai mulți bani pentru armată și înarmare. Bugetul militar al SUA a ajuns la 877 de miliarde de dolari și reprezintă 39% din cheltuielile mondiale din domeniu. Practic, bugetul militar al SUA, care reprezintă doar 3,5% din PIB-ul lor, este de 2,5 ori mai mare decât PIB-ul României. Pe locul 2 la cheltuieli militare, dar mult în spatele americanilor, sunt chinezii, cu un buget de aproximativ 292 de miliarde de dolari. Rușii, sunt pe locul 3, iar ultimele date arate că anul acesta, cu 168 de miliarde, vor cheltui dublu față de cât cheltuiau în 2022.

Ei bine, restul lumii, chiar dacă vorbim despre țări cu PIB mult mai mare decât al Rusiei, nu se aruncă atât de mult la cheltuieli militare. Deși, totuși, se cheltuiește enorm în domeniu. Franța a cheltuit în 2022 aproape 56 de miliarde de dolari, Marea Britanie 69 de miliarde, Italia 33,5 miliarde și tot așa.  Germania a cheltuit 51 de miliarde de dolari, dar toată lumea bună pro-război trage de nemți să ajungă la acel celebru 2% din PIB. Asta ar însemna, la valoarea din 2022 a PIB-ului Germaniei, ca nemții să cheltuiască pentru armată și înarmare 86 de miliarde de dolari pe an. Germania fiind cea de a patra economie a lumii (în ordine: SUA, China, Japonia, Germania), dar fără a avea o populație comparabilă cu a primelor două, va ajunge să fie și cel de-al patrulea mare cheltuitor militar al lumii (într-o ordine SUA, China, Rusia, Germania).

Suntem siguri că asta este ceea ce ne dorim? Că vrem iar să vedem Leopardurile defilând triumfător pe sub Poarta Brandemburg, după câte o victorie militară germană? Parcă acest continent a mai trecut prin asta de două ori și, se pare, nu s-a învățat minte. Nu ajunge că Germania domină economic Europa și că întreaga Uniune Europeană dansează, de atâția ani, pe lieduri cu miasmă de marș? Vrem cu adevărat ca Germania să domine și militar Europa? Germania, care până mai ieri a fost principalul aliat economic din UE al Rusiei? Trump și Macron, care au insistat nesfârșit ca Germania să atingă nivelul ăsta de 2% din PIB de cheltuieli militare, au gândit mai departe de ziua de azi și de faptul că industriile lor militare ar mai putea vinde câte ceva nemților?

Dar la faptul că, într-o generație de azi înainte, este foarte posibil ca populația musulmană din Franța și Germania să poată ajunge la putere în mod democratic, în urma alegerilor, datorită numărului mare, în creștere continuă, de musulmani, s-a gândit vreun mare strateg de-al momentului? Că înarmând azi Germania și Franța este foarte posibil să construim arsenalul modern al viitorului jihad islamic, unul care nu va mai porni din Orient, ci chiar din inima Europei Occidentale?

Nu, n-are rost să ne gândim la așa ceva. E la fel de absurd ca a te gândi că niște teroriști ar putea deturna patru avioane de pasageri în SUA, pentru a lovi cu ele mai multe ținte civile și militare. Complet deplasat și fantasmagoric. (catavencii.ro)

Articolul precedentReparaţie istorică. În tabelul lui Mendeleev, lângă paladiu va fi adăugat ţociu
Articolul următorA fost actualizat ghidul e-Factura