Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, suspectat că ar fi luat mită milioane de euro, a fost plasat aseară sub control judiciar. În plus, are interdicția de a își exercita funcția în următoarele 60 de zile.

Potrivit anchetatorilor, politicianul este bănuit și că ar fi ascuns de inspectorii de integritate venituri de milioane de lei, care i-ar fi intrat în conturile personale.

În afacerile investigate de procurorii DNA ar fi implicați și sora și cumnatul lui Dumitrescu.

Procurorii anticorupție au descins de dimineață și în locuința lui Iulian Dumitrescu. Este vorba despre un apartament de 800 de metri pătrați pe care președintele CJ Prahova l-a închiriat într-un complex rezidențial de lux din nordul Capitalei și pentru care, potrivit unor surse apropiate de anchetă, ar plăti lunar 6.000 de euro.

Președintele Consiliului Județean Prahova este bănuit că ar fi primit mită peste 16 milioane de lei prin intermediul unor afaceri cu firme care ar fi câștigat contracte publice, inclusiv cel de construcție a centurii ocolitoare a orașului Mizil.


Şpaga primită cu ajutorul complicilor s-ar ridica la 16.210.000 de lei, adică mai mult de trei milioane de euro. Iar din aceşti bani baronul PNL ar fi plătit excursii în străinătate și bunuri de lux achiziționate din afara țării, liceu privat, cursuri de tenis, ba chiar şi chiria într-un complex rezidențial de lux.


Banii nejustificați ar fi ajuns la sora lui Dumitrescu

Liberalului i se impută că ar fi convins un om de afaceri să cumpere la un preț supraevaluat o firmă a cumnatului său, cu promisiunea – cred anchetatorii – că ulterior respectivul ar fi primit contracte publice. Dumitrescu este suspectat și că ar fi luat din câștigurile firmei respective.

O parte din banii despre care procurorii cred că ar avea legătură cu Iulian Dumitrescu ar fi ajuns şi la sora lui. Iar din conturile acesteia, politicianul ar fi dat milioane de lei pentru bunuri scumpe și vacanțe exotice pentru el și familie.

Sunt detalii financiare despre care procurorii susțin că ar fi trebuit să apară în declarația de avere a lui Iulian Dumitrescu.

Procurorii anticorupţie încearcă să afle și care este motivul pentru care Iulian Dumitrescu nu ar fi menționat în declarația de avere o sumă de aproximativ cinci milioane de lei. Așa că politicianul este suspectat și de fals în declarații.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, Iulian Dumitrescu a câștigat anual de la Consiliul Județean Prahova 165.000 de lei, adică aproape 3.000 de euro pe lună.


Cheltuieli fabuloase

“Totodată, inculpatul Dumitrescu Iulian în declarațiile de avere din datele de 08.06.2021, 19.04.2022 și 15.06.2023, după caz:


– ar fi menționat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soția sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o suma totală de 122.400 lei
– nu ar fi menționat împrumuturi primite direct de la persoana menționată la pct. 2 (sora lui Dumitrescu – n.red.) în cuantum total de 2.575.000 lei
– nu ar fi menționat suma totală de 3.451.881,82 lei, 50.075 lire sterline și 24.000 euro cheltuită în beneficiul său și al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menționată la pct. 2 (tot sora lui Dumitrescu – n.red.).


Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate și bunuri de lux achiziționate din afara țării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidențial de lux etc”, adaugă DNA.


Numele lui Iulian Dumitrescu nu a fost străin de afaceri suspecte nici pe vremea când era senator de Călărași. Liberalul s-a delimitat însă de fiecare dată. Inclusiv de presupuse afaceri cu albanezi din care statul ar fi pierdut bani mulți.

Sursa: Pro TV

Articolul precedentNou SCANDAL istoric? Ce origine etnică aveau de fapt cei mai faimoși voievozi ai românilor
Articolul următorPloi și lapoviță în acest weekend. De luni însă, un val de aer TROPICAL va aduce temperaturi neobișnuite pentru această perioadă