Un bărbat de 54 de ani a murit, luni, după ce a fost surprins de un mal de pământ, în timp ce făcea lucrări într-un şanţ cu adâncimea de aproape doi metri, în judeţul Bihor. Victima a fost scoasă de pompieri şi i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără rezultat.
Incidentul a avut loc în comunca Lunca.
Potrivit ISU Bihor, un bărbat aflat într-un şanţ cu adâncimea de aproximativ doi metri a fost surprins de un mal de pământ, fiind acoperit aproape în totalitate.
”La locul indicat de apelant au fost mobilizate de urgenţă trei echipaje de pompieri ale Staţiei Ştei, cu două autospeciale de intervenţie cu modul de descarcerare şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii, cu echipajul de Terapie Intensivă Mobilă Oradea şi un echipaj al Serviciulşui de Ambulanţă Judeţean. Folosind echipamentele şi accesoriile din dotare, pompierii militari au extras victima şi au predat-o echipajelor medicale care au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, bărbatul în vârstă de aproximativ 54 de ani nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia”, au transmis reprezentanţii instituţiei. (sursa)