Peste 3,5 milioane de copii din România vor beneficia de alocații mai mari în 2024. Astfel, minorii care au vârsta de până în doi ani vor primi cu 87 de lei mai mult decât până acum.
Și cei care au între 3 și 18 ani vor beneficia de alocații mai mari. Astfel, în aceste cazuri vor fi aplicate majorări de 35 de lei.
La ora actuală, copiii cu vârsta de până în 2 ani primesc de la stat alocații lunare de 631 de lei. De asemenea, minorii cu handicap beneficiază de același ajutor.
Totodată, copiii cu vârste de până la 18 ani primesc în fiecare lună suma de 256 de lei de la statul român.
Noile creșteri sunt introduse pe fondul indexării cu rata inflației, aceasta având o variație între 5% și 10%.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, conform OUG 126/2021, articolul 3, alin.2.
Alocații mărite și pentru copiii cu handicap sau pentru cei aflați în plasament
După aplicarea noilor majorări,de la 1 ianuarie, minorii sub doi ani vor primi un ajutor de 718 lei de la stat. Totodată, aceeași sumă va fi încasată și de familiile care au un copil cu handicap cu vârsta de până în 18 ani.
Pe de altă parte, copiii cu vârsta de până în 18 ani primesc alocații în valoare de 291 de lei. Condiția principală pentru acordarea acestui sprijin de la stat este ca beneficiarii să urmeze o formă de învățământ.
Alocațiile acordate copiilor aflați în plasament au fost majorate în 2022. Astfel, un minor aflat în plasament primește 950 de lei de la stat. (sursa)