timesnewroman.ro: Câte drame mai trebuie să aibă loc pentru ca România să se trezească în sfârșit și pentru ca autoritățile să ia măsuri!? O întreagă comunitate din județul Bihor este în doliu după ce un șofer drogat de tractor a intrat într-o livadă și a călcat toate prunele.

„Mi-e greu să descriu în cuvinte ce am văzut acolo. Și nici măcar n-am văzut prea bine că aveam ochii plini de lacrimi. Mii, zeci de mii de prune stâlcite, sute de litri de pălincă ce nu va mai vedea nicioată lumina soarelui sau gâtul sătenilor”, a povestit sfâșiat de durere Iancu Stan, unul din oamenii martori la tragedie.

Polițiștii l-au testat imediat pe om cu aparatul DrugTest. „Cu etilotest nu testăm, că știm dinainte ce iese. Dar la droguri am rămas surprinși: 7 din 7, toate drogurile le avea în organism. Nici nu știm de unde a făcut bani să le cumpere din salariul de tractorist în sat, care e cam cât două grame de cocaină”, au spus oamenii legii. (sursa)

Articolul precedentCum a fost blocat Programul Casa Verde Fotovoltaice în instanță, de o firmă din Oradea. ″Nu consider că a pleca capul și a accepta gratuit o nedreptate este varianta corectă”
Articolul următorSituație alarmantă în Suedia. Premierul plănuiește mobilizarea armatei pentru a opri bandele criminale care stăpânesc țara ce nu de mult ne dădea lecții…