Mare scandal azi în presa finanțată, probabil, și de fondurile private de pensii.
Un simplu amendament, adică o propunere de modificare a unei propuneri de text de lege – care nu are altă greutate decât aceea că a fost pus pe o hartie și poate fi respins într-o secunda, așa cum a și fost – prevedea, în cel mai LIBERAL mod cu putință, eliminarea OBLIGATIVITĂȚII de a adera la un fond privat de pensii.
Liberalii, ghici ce? S-au opus, desigur, motivând că a OBLIGA oamenii să facă o alegere este cel mai liberal lucru cu putință. Suntem în plin Caragiale combinat cu Kafka.
Toată lumea a început să se dea de pământ și să acuze o încercare de naționalizare a fondurilor private de pensii. Cum? Prin eliminare obligării oamenilor de a adera la ele.
Înțelegeți ceva?
Noi da. E vorba de multe, multe miliarde pe care românii sunt obligați să le dea pe mâna unor așa-ziși investitori profesioniști. Că doar știu ei mai bine ce să facă. Pentru un comision sănătos, desigur.
Apropo de cei care nu mai pot de grija fondurilor private de pensii…
Știți câți bani s-au evaporat la criza financiară din 2008-2010 atunci când fondurile private de pensii, prostesc și lacom, au pariat greșit pe economie? (Căci nu fac nimic mai mult decât să parieze, EXACT ca la păcănele!…)
3,4 trilioane de dolari s-au dus în neant. (sursa)
Încă o data: TREI VIRGULĂ PATRU TRILIOANE DE DOLARI DIN PENSIILE OAMENILOR S-AU DUS ÎN NEANT.
Ghiciți de unde își vor primi acei oameni pensiile?
De la buget, desigur!
Că doar statul e obligat.
Iar fondurile private? Nu vă faceți griji! Ele sunt bine mersi. Și joacă mai departe la păcănele banii dumneavoastră de pensie.
Ce poate fi mai liberal de atât?