Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anticipează că, până la finalul anului 2024, vor fi daţi în folosinţă 250 de kilometri de autostradă şi drum expres, rezultat al unor investiții de peste 10 miliarde de euro.

„Pe ceea ce am lucrat în 2022, am contractat acele sume de peste 10 miliarde euro, 10,6 miliarde ca să fiu mai exact. Asta înseamnă că anul acest şi anul viitor, minimul pe care să îl dăm în circulaţie să fie de 100 km pe an. Cred că, până la sfârşitul anului 2024, o să dăm cel puţin 250 de km de autostradă şi drum expres. Adică într-un an şi ceva. Anul acesta se dau în circulaţie încă 31 km pe drum expres Craiova-Piteşti. Se dă în 10 zile maxim lot în Transilvania, de la Nuşfalău la Suplacul de Barcău, care este de 14 km şi se atinge acea bornă de 1.000 km de autostradă şi drum expres din România. Se dă în circulaţie între Cheţani şi Câmpia Turzii în această toamnă, cu un mic semn de întrebare, dacă va fi o toamnă ploioasă va fi dificil de terminat acest tronson, dacă nu va fi ploioasă, nu vor fi probleme”, a explicat Sorin Grindeanu, duminică la Prima News, potrivit News.ro.

El a mai spus că vor fi şi alţi kilometri de autostradă sau drum expres care vor fi daţi în folosinţă anul acesta şi anul viitor.

sursa foto

Social-democratul a mai precizat că la cum arată lucrările care au ajuns la 50% pentru tronsonul Sibiu-Piteşti, este posibil să fie o surpriză plăcută şi, deşi este încă rezervat, există probabilitatea să poată fi finalizat tronsonul la finalul anului viitor. „Mai pot să dau o veste bună. Am urmărit şi monitorizat tronsonul Sibiu-Piteşti pe capătul dinspre Piteşti, adică Piteşti-Curtea de Argeş sunt vreo 30 km, termenul de finalizare e 2025. La cum arată acum lucrările, sunt undeva la 50% şi se lucrează putem avea o surpriză acolo. Nu o spun, sunt rezervat, dar dacă se menţine ritmul de anul acesta, poate fi o surpriză plăcută să poată fi terminat inclusiv acel tronson până la finalul anului 2024”, a conchis Grindeanu. (sursa)

Articolul precedentUn psiholog explică de ce mor atâția români în accidente rutiere
Articolul următorSperanța de viață în funcție de județ. Bihorul, în a doua jumătate a clasamentului