Zilele de vară sunt mai lungi, ideale pentru a face planuri, dar nopțile nu sunt întotdeauna răcoroase, fapt ce ne împiedică să ne odihnim. Iată câteva sfaturi de care să ții cont pentru putea să dormi mai bine în noțile toride de vară.
În nopțile călduroase de vară, somnul poate deveni o adevărată provocare. Atunci când nu dormim suficient, avem tendința de a ne simți obosiți și de a nu funcționa conform așteptărilor noastre, reducând capacitatea de a gândi limpede sau de a reacționa. Acest lucru ne poate pune în pericol, putem lua decizii proaste sau, mai rău, putem avea accidente.
Lipsa somnului poate afecta starea de spirit, făcându-ne să ne simțim mai iritabili și provocând conflicte în relații, favorizând situațiile de depresie sau anxietatea. Lipsa somnului sau somnul insuficient pot duce, de asemenea, la probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, obezitate sau diabet de tip 2, scrie 20minutos.es.
Trucuri pentru a evita căldura noaptea
Nu este ușor să evităm căldura în situații de temperaturi extreme, dar există câteva trucuri care ne pot ajuta în nopțile de vară:
1. Împiedicarea soarelui să intre în casă în orele de căldură maximă. În această perioadă a anului, jaluzelele și draperiile devin cei mai buni aliați ai noștri. Ori de câte ori este posibil, cel mai bine este să aerisiți camera înainte de a merge la culcare.
2. Aerul condiționat poate ajuta, dar nu este o idee bună să-l aveți toată noaptea pornit. Se recomandă ca în dormitor să avem un ventilator, în fața căruia putem așeza o tavă cu gheață dacă vrem să sporim efectul de răcire a camerei.
3. Dacă nu putem dormi cu zgomotul care se aude afară, atunci când avem fereastra deschisă, sau cu lumina care se filtrează prin jaluzelele ridicate, atunci este necesar să folosim dopuri de urechi sau o mască pentru ochi.
4. Țesăturile pe care le alegem pentru a îmbrăca patul și hainele noastre de noapte sunt și ele importante. Fibrele naturale precum bumbacul sunt unele dintre cele mai răcoritoare opțiuni.
5. Un duș ușor rece înainte de a merge la culcare ne poate ajuta să reglăm temperatura.
Este recomandat să mâncăm o cină ușoară, să rămânem bine hidratați pe tot parcursul zilei, să evităm consumul de cofeină și alcool, deoarece ne pot face să ne deshidratăm. (sursa)