Cele patru românce care se află pe tabloul principal de simplu feminin de la Wimbledon vor evolua, miercuri, în primul, respectiv în al doilea tur.
Trei dintre ele, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian, ar fi trebuit să joace marţi, dar programul turneului a fost afectat de ploaie, multe confruntări fiind amânate.
Cele patru românce au următoarele adversare:
Turul 1:
Jaqueline Cristian (133 WTA) – Lucia Bronzetti (Italia, 47 WTA).
Sorana Cîrstea (locul 37 WTA) – Tatjana Maria (Germania, 62 WTA)
Irina Begu (locul 30 WTA şi favorită 29) – Rebecca Marino (Canada, 83 WTA)
Turul 2:
Ana Bogdan, locul 57 WTA – Alycia Parks (SUA, 51 WTA)
Meciul Cîrstea – Tatjana Maria va fi primul al zilei pe terenul 8, fiind programat la ora 13.00. Tot la ora 13.00 este programată partida Jaqueline Cristian – Bronzetti, pe terenul 10.
Irina Begu va juca împotriva Rebeccăi Marino pe terenul 7, în al patrulea meci. Meciul este programat după confruntările Dominic Stricker (Elveţia) – Alexei Popyrin (Australia), Madison Brengle (SUA) – Sara Errani (Italia) şi Adrian Mannarino (Franţa) – Alexander Shevchenko (Rusia).
Meciul Parks – Bogdan va fi ultimul de pe terenul 9, astfel că nu va începe înaintea orei 18.30. (sursa)