Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluționat, la începutul săptămânii trecute, un Recurs în Interesul Legii. Judecătorii au decis că funcția de manager de spital public sau de şef de secţie spital public este incompatibilă cu cea de administrator al unei societăţi comerciale.

Completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a soluționat, la începutul săptămânii trecute, un Recurs în Interesul Legii (IRL). Judecătorii au admis recursul Colegiului de conducere al ÎCCJ și au stabilit că funcția de manager de spital public sau de şef de secţie spital public este incompatibilă cu cea de administrator al unei societăţi comerciale.

„S-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 180 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, forma în vigoare până la data de 31 august 2015 – data republicării legii, funcţia de manager de spital public/şef de secţie din spital public este incompatibilă cu cea de administrator al unei societăți dintre cele prevăzute de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”, se precizează în decizia ÎCCJ.

Ministerul Public a constatat problema incompatibilității dintre cele două funcții

Toate parchetele din România au constat această problemă a incompatibilității funcției de manager de spital public cu cea de administrator al unei companii. Judecătorii au explicat că funcția de administrator și cea de manager presupun același tip de activitate și anume cea de conducere, gestionare și control. În ceea ce privește orientarea jurisprudențială, magistrații au explicat că nu există incompatibilitate între funcția de manager de spital public/șef de secție al unui spital public și cea de administrator al unei companii.

Judecătorii au susținut că sensul celor două funcții este diferit din punct de vedere juridic. În articolul 37 din Legea nr. 24/2000 se precizează că „în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă prin aceiași termeni”. În decizia ÎCCJ se explică faptul că cele două funcții au câmpuri de activitate diferite. „Sistemul public – pentru funcția de manager și cel privat – pentru cea de administrator). În argumentarea acestei opinii s-a apreciat că noțiunile de «manager» și de «administrator» nu se suprapun, sfera incidenței stării de incompatibilitate fiind restrânsă numai la sectorul public”, se mai explică în decizia ÎCCJ. (sursa)

Articolul precedentCum depui contestație la Bac
Articolul următorMarcel Ciolacu: Nu se vor elimina facilitățile fiscale pentru sectorul IT / Este o minciună și o dezinformare că ar fi existat discuții în acest sens