1 din 5 deputați PNL este în prezent transferat din alt partid. Majoritatea importurilor sunt de la PSD și ALDE, partidele la care liberalii se refereau ca fiind „majoritatea toxică” care a guvernat România în 2017-2019… Surse liberale spun că sunt în continuare discuții să vină și alți parlamentari spre PNL.

În acest moment, 19,5% din deputatii PNL sunt racolati de la alte partide.

Când era în opoziție, PNL dorea interzicerea traseismului.

„Vom depune un proiect de lege pentru a combate traseismul politic, o chestiune care este solicitată de 90% din societatea românească şi cred că este momentul să punem piciorul în prag şi să arătăm clar cine vrea perpetuarea traseismului politic şi cine nu vrea perpetuarea traseismului politic. În ce ne priveşte pe noi, vom iniţia un proiect de lege pentru a interzice traseismul politic, iar parlamentarii care îşi părăsesc partidul pe listele căruia au fost aleşi, să îşi piardă mandatul”, a declarat Ludovic Orban pe 28 august 2017.

„Fenomenul traseismului politic trebuie oprit pentru că el este de fapt o gravă deteriorare a mandatului reprezentativ şi a democraţiei în România. De-a lungul timpului s-au constituit Guverne care în votul care exista în spatele parlamentului nu aveau nici 35%”, mai spunea atunci liderul PNL.

Articolul precedentGuvernul Orban interzice creșterea porcilor în exploatații în aer liber!
Articolul următorUE ridică nivelul de alertă și de risc!