Meteorologii anunţă că, miercuri, până la ora 23:00, va fi cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe regiuni ale ţării.

Potrivit ANM, miercuri, în intervalul 12:00 – 23:00, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…60 km/h), vijelii şi grindină, scrie News.ro.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, anunţă ANM.

Sursa citată a precizat că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Sursa: News.ro

Articolul precedentBorcea a albit complet! Din cauza grevei stă cu 20 de copii în casă toată ziua
Articolul următorTina Turner a murit la 83 de ani. „Odată cu ea, lumea pierde o legendă a muzicii” (VIDEO)