Legea care ne promite că vom ajunge în maximum 20 de minute de acasă la şcoală sau la spital merge la preşedintele Iohannis, pentru promulgare. În câţiva ani ar trebui, teoretic, să uităm de traficul de coşmar, să ne mişcăm rapid pe benzi dedicate mijloacelor de transport în comun, şi să scăpăm de poluare. Specialiştii susţin însă că acest lucru este aproape imposibil.
Proiectul, care în Occident poartă numele de Oraşul în 15 minute, în România a primit o derogare de încă 5 minute. Proiectul Guvernului, trimis acum la promulgare, ar trebui să transforme Capitala şi alte 12 aglomerări urbane în oraşe mai libere, mai verzi, mai nepoluate. Dacă se va implementa, indiferent din ce capăt al Bucureştiului ai pleca, fără maşină, trebuie să ajungi în maximum 20 de minute, la cel mai apropiat spital sau la şcoală.
Ionuţ Ciurea, reprezentant al asociației Pro Infrastructura: “Asta înseamnă demolări, înseamnă scandal, înseamnă relocare de utilităţi, înseamnă foarte mulţi bani şi timp Dumnezeu cu mila. Foarte rare sunt locurile unde bulevardele sunt deja mari
Proiectul guvernului prevede şi reducerea poluării în zonele centrale prin interzicerea circulaţiei maşinilor poluante.
Ionuţ Ciurea: “La modul realist pentru România, nu! Nici măcar pentru oraşele mari. Mai uşor este într-un oraş mic care se focalizează pe o formă sau alta de energie verde.”
Primul pas spre oraşul de 20 de minute trebuie făcut rapid. Până la finalul acestui an, autorităţile rebuie să se asigure că oamenii au de mers cel mult 500 de metri până staţiile de autobuz şi că nu aşteaptă acolo mai mult de 20 de minute. (sursa)