Vremea se schimbă radical începând de luni noaptea. Un val de aer polar lovește România, ceea ce va face ca temperaturile să fie destul de scăzute pentru data din calendar. Meteorologii anunță ploi torențiale, grindină, ninsori la munte, dar și îngheț la sol.
“Avem o schimbare de circulație atmosferică, care va împărți continentul european în două. Dacă în sud-vest, mai ales în Spania, vor fi temperaturi foarte ridicate, care pot ajunge până la 40 de grade Celsius, în Europa Centrală și de Est, vor fi temperaturi mai scăzute decât în mod obișnuit, anume cu 5 sau 7 grade.
Cauzele sunt legate de felul în care se comportă zona arctică, fiind mult mai caldă decât ar fi normal, anume cu peste 3 grade.
Acest fenomen produce o perturbare. De exemplu, în Marea Kara, se înregistrează temperaturi ridicate, iar în zona Mării Barents există deja un strat de gheață cu extindere mult mai mică decât ar fi normal.
Astfel, apele care sunt libere furnizează atmosferei o încărcătură de vapori și modifică echilibrul dintre zona polară și zona tropicală.
Primăvara este un anotimp al tranzițiilor, când se reconfigurează toate aceste circulații dinspre sezonul rece înspre sezonul cald. Cu toate acestea, pe fondul încălzirii globale, avem contraste mult mai mari“, a explicat Roxana Bojariu, climatolog ANM, la Antena 3.
Vremea devine instabilă
Luni, 24 aprilie, vremea va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil în estul și sud-estul teritoriului și va prezenta înnorări temporar accentuate în rest.
“Pe parcursul zilei vor fi perioade cu ploi, local în Banat, Crișana, vestul Olteniei, iar mai ales după-amiza și seara și în jumătatea de nord a Moldovei, precum și în zonele montane și numai izolat în celelalte regiuni. Seara și noaptea, aria ploilor va fi în extindere treptată și va cuprinde jumătatea vestică și arii mai restrânse din restul țării. Vor fi mai ales averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp în special în vest, precum și în zona de munte. Izolat va cădea grindină, iar la munte, la altitudini mari, precipitațiile vor fi mixte“, anunță ANM.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane, în regiunile vestice, estice și de sud-est, dar și în timpul ploilor, în general cu viteze de 45-60 km/h. Temperatura aerului va avea valori în jurul celor specifice perioadei, astfel că maximele se vor încadra între 13 și 22 grade Celsius, iar minimele între 3 și 11 grade Celsius. Izolat vor fi condiții de ceață.
În București, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice. Pe parcursul zilei vremea va fi în general frumoasă, cu cerul variabil. Noaptea vor fi înnorări temporar accentuate și mai ales spre sfârșitul intervalului, probabilitatea pentru averse va fi ridicată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20-22 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 8 și 10 grade Celsius. (sursa)