Vremea rămâne capricioasă în continuare, iar temperaturile, în cea mai mare parte a ţării se vor aflasub normele datei din calendar. Abia de la mijlocul săptămânii, temperaturile cresc şi ajung să depăsească și 20 grade Celsius.
Luni, 10 aprilie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în cea mai mare parte a țării, temperaturile vor fi uşor sub normele climatologice specifice perioadei. La începutul zilei nebulozitatea va fi persistentã în nord, nord-est şi în extremitatea de sud-vest, unde va ploua slab, apoi cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza şi seara vor fi averse pe arii restrânse, posibil însoţite de descãrcãri electrice în vest, centru şi sud şi cu totul izolat în rest.
Spre sfârşitul intervalului, local va ploua în regiunile estice. În zona de munte, mai ales după-amiaza vor fi averse de ploaie, lapoviţă, ninsoare şi mãzãriche.
“Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări mai ales în a doua parte a intervalului în sud-est (rafale în general de 40-45 km/h) şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 şi 17 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 1 şi 9 grade Celsius. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă şi cu totul izolat brumă“, anunță ANM.
În București, cerul va avea înnorãri temporare şi mai ales seara şi noaptea vor fi condiţii pentru ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 17 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 4 și 7 grade Celsius.
La munte, iarnă adevărată
Marți, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru această perioadă, astfel că maximele se vor încadra între 9 şi 19 grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 0 şi 8 grade Celsius, uşor mai scăzute în depresiuni. În estul şi în sud-estul teritoriului, înnorările se vor accentua treptat şi, în special seara şi noaptea, vor fi averse de ploaie, iar pe alocuri cantităţile de apă pot fi însemnate, în special în Dobrogea.
În celelalte zone, cerul va fi temporar noros, va ploua slab, pe spaţii mici, iar la munte la altitudini de peste 1800 m vor fi ninsori şi lapoviţă. Izolat se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile sud-estice (rafale în general de 50-55 km/h), pe crestele montane şi izolat în extremitatea de sud-vest. Mai ales în orele dimineţii, pe arii restrânse va fi ceaţă, cu precădere în regiunile intracarpatice.
În Capitală se an unță valori normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi averse slabe de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul a 18 grade Celsius, iar cea minima se va încadra între 4 și 7 grade Celsius.
De miercuri, temperaturile vor fi tot mai ridicate, astfel că în sud-estul țării vor atinge 22 grade Celsius. (sursa)