NATO se pregăteşte pentru un posibil al doilea val al pandemiei de coronavirus şi va crea stocuri de echipamente şi material medical.
Anunțul a fost făcut marţi de secretarul general, Jens Stoltenberg, în timpul unei conferinţe de presă prin videoconferinţă, în ajunul unei reuniuni a miniştrilor apărării din ţările membre ale Alianţei, informează AFP şi EFE, citate de Agerpres.
Un plan operaţional le va fi prezentat miniştrilor miercuri. Acesta prevede constituirea de stocuri de echipamente individuale de protecţie şi alte materiale, astfel încât să poată fi distribuite rapid dacă va fi nevoie, a spus oficialul.
De asemenea, va fi creat un fond special de câteva milioane de euro pentru a cumpăra materiale medicale şi a plăti transportul medicilor şi pacienţilor în caz că este necesar, a adăugat Stoltenberg.
Aceste măsuri “ne vor permite să avem un răspuns mai rapid la un posibil al doilea val al pandemiei, astfel încât ajutorul esenţial să ajungă la locul potrivit şi la momentul potrivit”, a argumentat el.
Forţele armate din treizeci de ţări NATO au fost chemate să ajute serviciile de sănătate să combată răspândirea pandemiei şi să trateze bolnavii în spitale de teren instalate pentru a consolida structurile spitaliceşti.
NATO a coordonat peste 350 de zboruri militare pentru transportul echipamentelor şi transportul pacienţilor evacuaţi la spitale din alte ţări.
Sursa: Agerpres