Pazvante, pe numele său real Osman Pazvantoğlu, a fost ienicer, devenit apoi pașă al provinciei Vidin (aflată astăzi pe teritoriul Bulgariei). El s-a născut în anul 1758, într-o familie cu stare, despre care unele legende spun că părinții săi ar fi fost români de pe Valea Timocului și că ar fi devenit musulmani doar pentru a fi scutiți de plata unor taxe și impozite. Pazvante a îndrăgit arta armelor la îndemnul bunicului său, dar nouțiunile dobândite le folosește pentru a devenit cămătar. Și cum această îndeletnicire este interzisă de Islam, Osman este arestat, închis într-o temniță din Sofia de unde, cu ajutorul bunicului său, reușește să scape și traversează Dunărea până în Țara Românească. Odată ajuns aici, își începe noua viață ca mercenar în slujba domnitorului fanariot Nicolae Mavrogheni.
Cum devine un pașalâc realitate
La curtea lui Mavrogheni, Osman își câștigă respectul și urcă rapid în ierarhiei – în numai doi ani ajune șeful gărzilor personale de arnăuți ale domnitorului fanariot. Însă nu era suficient. Condus de dorința pentru putere, el complotează cu alți boieri mazilirea lui Mavrogheni. Domnitorul află și ordonă decapitarea lui, însă este salvat din nou, de această dată de prietenul său, poetul grec Rigas Feraios, care și-a folosit relațiile sus-puse.
Osman nu renunță la ideea de a deveni conducător. Strânge o mică armată formată din turci și albanezi și se răscoală împotriva sultanului Selim III care îi refuză dorința de a deveni pașă. Osman îl învinge pe sultan într-o bătălie purtată în apropierea Vidinului și, victorios, se proclamă pașă al regiunii. Noul „stat” avea alte reguli decât pașalâcurile care răspundeau Porții; avea monedă proprie (cu chipul său pe o parte şi închisoarea din Sofia pe cealaltă) și relații diplomatice cu alte state, inclusiv cu Franța. Contrar așteptărilor, teritoriul era destul de mare pentru îndrăzneala unui mercenar: de la Dunăre până la Munții Balcani, și de la Belgrad până la Varna.
Sultanul nu putea accepta o asemenea îndrăzneală. În 1789 trimite 100.000 de soldați conduși de Husein Kukuc pentru a-l captura pe Osman. Armata nu reușește să cucerească Vidinul, însă sultanul este cucerit de ambiția și puterea tânărului lider. Așa că, în 1799 decide să îl numească oficial pașă de Vidin.
Noul pașă terorizează Țara Românească
În ciuda relației apropriate cu boierii munteni, pașa Pazvante nu ezită să atace Țara Românească. La începutul secolului al XIX-lea el realizează una dintre cele mai violente expediții de jaf din istoria Țării Românești. Devastează, fură și incendiează toate satele și târgurile care îi ies în cale. Unul dintre cele mai crunte momente este atacarea Craiovei, în 1800, când din 8.000 de locuințe doar 300 mai rămân în picioare.
În 1802, Pazvantoglu și armata sa se îndreaptă către București. Îngrozit, domnitorul Mihai Suțu ordonă garnizoanei să apere orașul și fuge din capitală. Neplătiți suficient, albanezii din garda domnitorului refuză să lupte și astfel Bucureștiul cade pradă jafului și dezastrului – pazvangiii fraternizează cu cerșetorii și oamenii străzii.
Armata de la sud de Dunăre era nemiloasă, iar peste jafuri și incendieri se adăugau siluirea femeilor și uciderea copiilor și bătrânilor. În aceste condiții, în Țara Românească haiducii au început să se organizeze militărește, sub conducerea lui Iancu Jianu. După mai multe incursiuni de urmărire și pedepsire dincolo de Dunăre, oltenii incendiază Vidinul și Plevna, dar și raiaua turcească de la Turnu Măgurele – se spune că însuși Jianu aruncă în aer moscheea locală. În 1809 are loc marea confruntare dintre cele două tabere, când Ianu Jianu îi scoate un ochi cu iataganul adversarului său. Astfel, Osman Pazvantoğlu devine Pazvante Chioru’. (historia.ro)
